VIDEO INTERVIU Gazul natural lichefiat. Avantajele și provocările în utilizarea resurselor de gaze naturale lichefiate/ Unde se poziționează România și ce alternative are țara noastră

Terminal gaze naturale lichefiate gnl Croația

Tot mai multe state din Europa au început să fie interesate în a diversifica aprovizionarea cu gaz natural pe fondul războiului din Ucraina, care a dus deja la o creștere a prețului gazelor. În acest sens, o alternativă la gazul rusesc pentru piețele dependente de energia Rusiei este gazul natural lichefiat (GNL).

Astfel, din ce în ce mai mult GNL ajunge în Europa, iar o potențială reducere a livrărilor rusești va crește și mai mult cererea. Dragoș Ciuparu, expert în domeniul energetic și fost secretar de stat la Cercetare, a explicat într-un interviu pentru Economedia care este definiția gazului natural lichefiat, procesul prin care se obține, cum arată consumul și oferta mondială, precum și unde se poziționează România în acest context.




Economedia: Ce este gazul natural lichefiat și care este diferența față de gazul natural convențional sau alte tipuri de gaze? Care este originea și procesul de obținere a GNL?

Dragoș Ciuparu: Este o diferență în ceea ce privește starea de agregare. Gazele naturale, așa cum suntem obișnuiți cu ele, sunt în faza gazoasă, ele vin prin conducte și ajung la noi în centrale termice sau în aragaz, în diferite echipamente care transformă energia chimică în energie termică sau în energie mecanică pentru motoarele care funcționează pe gaze. Gazul natural lichefiat practic are aceeași compoziție chimică, dar diferența constă în aceea că ele sunt aduse în fază lichidă, printr-un proces de lichefiere a gazului natural, un proces mai complex care constă în primul rând în comprimare și răcire. Gazul natural este comprimat cu ajutorul unor compresoare și răcit la temperaturi de -160, -162 de grade Celsius și ajunge în stare lichidă. După care urmează să fie transportat la locul de consum unde este revaporizat, ajunge din nou în faza de vapor și funcționează mai departe pe rețele de distribuție exact ca și gazul natural din moment ce a fost din nou trecut în fază gaz. Aceste procese de lichefiere și apoi de regazificare sunt procese care presupun consumuri energetice și care ridică prețul de cost al respectivei materii prime și din moment ce gazul natural este o sursă pentru ambele tipuri de gaz, gazul natural lichefiat presupune costuri de fabricație mai mari decât costurile pentru gazul natural ca atare.

Atunci când discutăm despre considerente de piață, trebuie să ne gândim că sunt mai multe piețe ale gazelor, e piață europeană: este piață americană sau asiatică. Pe fiecare dintre aceste piețe prețul gazelor evident depinde de cerere și ofertă. Acolo unde oferta este abundentă, în principiu prețul gazelor ar trebui să fie mai mic, acolo unde oferta este limitată, prețurile cresc și vedem ceea ce trăim astăzi sau în ultimele 5-6 luni. O criză artificială de gaze prin limitarea ofertei a dus la creșteri semnificative de preț pe piață europeană, cel puțin.

Având în vedere că cererea este destul de mare, la ce prețuri ne putem aștepta?

După cum vedeți și am putut constata cu toții, depinde de ceea ce fac jucătorii, atât producătorii de gaz natural, cât și producătorii de GNL. În principiu, gazele sunt destul de greu de stocat. Dacă vorbim de GNL presupun costuri suplimentare pentru că acest GNL trebuie ținut la -160, -162 de grade celsius, ceea ce presupune costuri pentru că aceste rezervoare trebuie menținute la aceste temperaturi reduse. Temperatura ambiantă este mult superioară temperaturii de -162 de grad indiferent că această stocare se face la cercul polar sau undeva la Ecuator. Astfel, se transferă căldura din mediul ambiant către mediul de gaz natural lichefiat. Oricât ar fi de bine izolat, termodinamica își face datoria și ca atare, căldura transferată scoasă din rezervor presupune menținerea unui sistem de răcire continuă pentru a-i menține temperatura scăzută.

În general frigoriile, adică sistemele de răcire, sunt mult mai scumpe din punct de vedere energetic decât utilajele sau sistemele de încălzire, care sunt mult mai simple constructiv și care nu presupun cheltuieli atât de mari. Gazul în forma sa naturală gazificată necesită volume foarte mari pentru stocare. Prin lichefiere, volumul se reduce de 600 de ori. Vorbim despre volume mult mai mici în cazul gazului natural lichefiat decât în cazul gazului în stare gazoasă.

Care ar fi aceste costuri?

De exemplu pe lanțul valoric al obținerii de GNL, partea de obținere a gazului din zăcăminte înseamnă cam 10-12 procente, practic recuperarea lui din zăcămintele din gaze naturale reprezintă cam 10-12 procente din costul de producție. Partea de răcire și lichefiere constituie cam 40-42% din costuri, transportarea în fază lichidă a gazului natural lichefiat reprezintă cam 20-30% din costul total, dependent de distanța pe care se transportă, și apoi regazificarea și distribuirea reprezintă 20-27%, dependent de dimensiunea rețelei de distribuție și tehnologia utilizată pentru regazificare. Dacă ne gândim doar la refrigerare, la răcire și lichefiere, plus transport, vedem că discutăm despre 60-70% costuri suplimentare față de gazul în fază gazoasă pentru că prima parte și ultima parte, respectiv exploatarea zăcămintelor și rețele de distribuție, sunt oricum prezente, indiferent dacă vorbim despre gaze lichefiate sau despre gaze în faza gazoasă.

Care ar fi avantajele/ dezavantajele în utilizarea resurselor de gaze naturale lichefiate?

Avantajele constau în diversificarea surselor de aprovizionare. Sunt piețe care au oferte generoase, cum ar fi piața americană, de exemplu, ei au gaze din belșug. Și ei caută piețe de desfacere pentru cantitatea suplimentară de gaz. Așa că, decât să construiești o conductă peste Atlantic sau peste Pacific, devine mai rentabil să recurgi la acest proces de lichefiere și transportare în fază lichidă a gazului natural. Dacă piața europeană, de exemplu, este sugrumată și atunci oferta este limitată, sigur că prețul gazului natural lichefiat, cu tot cu transport și lichefiere și regazificare, poate să devină competitiv, pentru că cei care îți vând prin conducte gaze naturale în stare gazoasă cer prea mulți bani pe respectivele gaze și atunci poate deveni o alternativă viabilă din punct de vedere economic. Dar cu certitudine că este mult mai scumpă dacă am avea surse alternative care să fie livrate prin conducte în fază gazoasă.

Care sunt provocările pentru statele europene care vor să consume gaz natural lichefiat?

Deja sunt multe țări europene care dispun de sisteme de recepție a tancurilor cu GNL și sisteme de regazificare. Sunt Croația, Polonia, Estonia, Letonia, Grecia. Spania este un mare consumator de gaz natural lichefiat, are capacitatea de recepție a acestei forme de energie. Sunt multe țări. Și România are un proiect de a face un astfel de terminal a gazulul natural lichefiat. Problema este că Turcia se opune ca tancurile cu gaz natural lichefiat să tranziteze Bosforul, temându-se de potențialul accident care ar putea să survină într-un astfel de transport, deși nu am auzit vreodată să se fi întâmplat vreun accident cu un tanc maritim – vorbesc de gaz natural lichefiat.

Era o variantă, un proiect cred că în urmă cu 5-6 ani care își propunea să aducă gaze de pe țărmul Georgiei, gaze de proveniență din Azerbaidjan care urmau să tranziteze Marea Neagră din Georgia, de pe țărmul estic pe țărmul vestic la Constanța. Era vorba de proiectul AGRI LNG. Avea ca dată de start 2026. Gazele urmau să fie transportate pe conductă până în Georgia după care să fie lichefiate pe țărmul georgian, iar apoi încărcate în tancuri care să îl transporte până la Constanța. Nu știu în momentul acesta care mai este stadiul proiectului respectiv. În orice caz nu am auzit în piață știri cum că ar urma să fie implementat. Dar acest lucru presupune, din nou, diversificarea surselor. Este construită o conexiune care ar face gazele descărcate la Alexandroupolis în Grecia, disponibile și pentru piața românească.

Din fericire, România nu are o dependență foarte mare de gaze de provenineță de import, ne acoperim consumul cam cu 7-8-9%. Cam asta este nivelul de import al României din Gazprom și ar putea fi ușor compensat cu astfel de surse. Mai mult decât atât, așa cum știți, avem zăcăminte neexploatate încă în Marea Neagră care cu certitudine ar fi suficiente pentru a acoperi necesarul pieței românești, inclusiv consumul industrial pentru fabricile de îngrășăminte chimice sau alte rafinării și așa mai departe. Soluții ar putea să fie pentru România, nu neapărat care să impună utilizarea gazului natural lichefiat, dar sigur că având un terminal nu poate strica. El trebuie utilizat ca să poate fi amortizat pentru că altfel nu se justifică investiția, probabil de aceea lumea nici nu s-a grăbit să dezvolte acest proiect gândindu-se că odată cu scoaterea gazelor din Marea Neagră, piața va fi îndestulată și nu va fi nevoie de cantități suplimentare.

Ce alternative are România în ceea ce privește consumul energetic?

Producția de gaze din Marea Neagră este cea mai importantă sursă. Sunt rezerve estimate importante și evident că valorificarea lor ar trebui să îndestuleze piața românească și sigur mai departe există acest trend de a se trece mai mult către energii regenerabile, ceea ce ar presupune modificarea consumatorilor din consumator de gaze, consumator de electricitate atât pentru încălzire, cât și pentru consumul casnic, gătit, rămânând doar utilizarea gazului pentru optimizare pentru obținerea de diferite substanțe chimice care pornesc de la prelucrarea metalului.

Care va fi viitor consumului de gaz natural lichefiat în toată lumea?

Trecerea va fi mare cel puțin pe piața europeană unde, iată, sancțiunile aplicate Federației Ruse includ și o limitare a importului de resurse energetice. Asta înseamnă că trebuie înlocuite cu ceva. Într-o primă instanță e clar că GNL este o primă opțiune și sunt destul de multe terminale care în ultimă instanță sunt interconectate prin rețelele de transport europene de gaze. Iată conducta BRUA, culoarul care vine din Alexandroupolis și acoperă inclusiv Republica Moldova și Ucraina. Sunt multe conectoare și, practic, în dependență de unde este introdusă sursa de gaz natural lichefiat, ea trebuie apoi distribuită peste tot. Întrebarea este dacă vom putea reuși să avem o piață comună astfel încât să nu fie prețuri diferențiate între o țară sau alta, membre ale UE, pentru că, atunci, evident, un preț mai redus într-o anumită zonă presupune avantaje competitive pentru procesele energic-intensive și evident că pe piața respectivă s-ar putea produce aceleași produse care sunt în concurență cu altele cu prețuri mai reduse pentru că resursele energetice sunt mai reduse. Ar trebui să avem și o reglemenatare de piață care să uniformizeze prețul acestor gaze în funcție de prețurile de intrare, să facă un coș mediu al prețurilor de intrare și să fie distribuite nediscriminatoriu tuturor statelor membre. Cam aceasta înțeleg că este abordarea la Bruxelles.

Cât de repede am putea vedea o astfel de reglementare?

Deja a existat o dicizie a Comisiei, cred că datează de vreo 3 săptămâni-o lună în urmă, care a spus că toate gazele la nivelul Uniunii Europene vor fi achiziționate la comun. Asta presupune că toate cantitățile care vor fi achiziționate vor fi puse într-un coș, se va face un preț mediu de distribuție și cam toată lumea va plăti cam același preț. Nu am auzit pe cineva să zică că nu e interesat de o asemenea abordare. Cred că toată lumea înțelege că în ultima instanță este clară soluția în condițiile în care Federația Rusă negocia cu fiecare țară, unora le dădea niște prețuri preferențiale, dându-le în același timp și avantajul competitiv, altora dându-le prețuri ridicate, sub formă de sancțiuni. Acest lucru s-a putut observa mult mai bine în vecinătatea Uniunii Europene, unde guverne prietene Moscovei primeau gaze foarte ieftine, iar guverne care erau ostile Moscovei primeau prețuri foarte ridicate. Gazul era utilizat ca armă geopolitică și câștig de influență în sfera politică din diferite țări. 

Vom putea vedea un procent de adoptare mai mare în Europa odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina?

Deja sunt țări care practic nu mai cumpără gaze de la Gazprom. Letonia a fost prima, cred că și Estonia este pe cale să facă același lucru. Polonia e de acord. Și România în esență poate să renunțe la importul de gaze de la Gazprom pentru că această cotă este foarte mică și mai ales că în perioada aceasta a anului ceea ce producem este suficient pentru consumul intern. Practic nu am fi nevoiți să mai cumpărăm gaze de la Federația Rusă. Dar sunt țări care beneficiază de acorduri deja încheiate cum e Ungaria, care are un preț foarte avantajos. Nu cred că foarte curând va fi dispusă să renunțe la ele. De asemenea, Germania are un consum uriaș. Are o industrie chimică foarte puternică, o mare consumatoare de gaz metan și pur și simplu nu ar avea cu ce să înlocuiască pentru că nu are capacități de primire a unor cantități atât de mari de gaz natural lichefiat, pe de-o parte, iar pe de altă parte pur și simplu nu are de unde să le ia. Producătorii de gaz natural lichefiat sunt totuși destul de puțini, piața de gaz natural lichefiat fiind concentrată în special pe Asia care nu prea are resurse.

Care sunt constrângerile de infrastructură. Vom avea probleme în această iarnă din cauza infrastructurii GNL?

Noi practic pentru gazul natural lichefiat suntem dependenți de terminalele altora pentru că nu avem propriul terminal, iar acest lucru înseamnă că depindem de conectarea cu alte state. În iulie se finalizează ultimul tronson de conductă care va conecta Bulgaria și România la terminalul de la Alexandroupolis. Dacă și Grecia vrea să aducă GNL prin acesta, va trebui cumva să împărțim ceea ce aduce sau să ne înțelegem cu ei să vedem care sunt capacitățile de transport. Dar încă o dată, nu aș vrea să înțelegem greșit. România nu este neapărat într-o problemă de aprovizionare cu gaze. Este conectată la toată rețeaua europeană, deci cumva dacă va fi o problemă la nivel de Europa, atunci și România va avea o problemă. Dacă nu va fi o problemă la nivel de Europa, atunci nu cred că România ar putea să aibă probleme.

Este suficientă oferta mondială actuală de gaz natural lichefiat pentru a suplini cererea în creștere puternică?

Dacă toate lucrurile ar fi fost așa cum erau până prin octombrie-septembrie anul trecut, evident că se dovedea suficientă. Consumul nu a putut să crească atât de abrupt într-un timp atât de scurt astfel încât resursele să nu ajungă. Sunt în continuare rezerve care nu sunt încă exploatate și aici sunt limitări tehnologice. În clipa în care ai deschis un zăcământ de gaz, nu este ca și când poți să îl oprești sau să întrerupi exploatarea lui la un moment dat, pentru că intervin procese în zăcământ care blochează zăcământul respectiv și practic poți să îl blochezi cu totul și să pierzi gazele stocate acolo, să trebuiască să faci alte sonde. Producția nu se poate opri odată ce a început. Nu se poate întrerupe și relua mai târziu. Ca atare, producția merge în continuare, se deschid zăcăminte noi atunci când apar solicitări noi în piață, când în continuare crește cererea. Ce face Rusia acum cu gazele pe care le produce, habar n-am, dar pot să suspectez că le stochează sub formă de gaz natural lichefiat pentru că și-au construit mai multe stații de lichefiere și în felul asta pot fi stocate. Fluxurile de bani pe care le primesc sunt cam aceleași ca înainte, deși cantitățile sunt mai mici pur și simplu pentru că prețurile sunt foarte sus și atunci dacă fluxul financiar este asigurat, ei cumva stau liniștiți, stochează cantitățile de gaz natural sub formă de gaz natural lichefiat, bănuiesc, pentru că altminteri nu ai cum decât să presurizezi până la presiunea de proiectare a conductelor, conductele închise, iar volumele care pot fi stocate acolo sunt limitate, după care ajungi în situația în care să trebuiască să îl arzi pur și simplu dacă ai depășit sau ai atins presiunile maxime în conductele de transport.

Notă: Economedia va publica, în zilele următoare, un nou interviu din această serie despre folosirea gazului natural lichefiat în România.

Acest interviu face parte dintr-un proiect derulat de Economedia în parteneriat cu Science+.

Terminal gaze naturale lichefiate / Sursa foto: ec.europa.eu

Comentarii

  1. spuneți-i lui Dragoș Ciuparu că odată lichefiat metanul nu mai trebuie răcit, se menține în stare lichida la temperatura ambianta.
    Chestie de fizica elementara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.