Primul tren nou cumpărat în ultimii 20 de ani a intrat în România sâmbătă noapte și este pe drum spre București, potrivit oficialilor din Ministerul Transporturilor. Trenul Coradia Stream este produs la fabrica Alstom din Polonia, iar Autoritatea pentru Reformă Feroviară a cumpărat 37 de unități care vor fi livrate pe parcursul anului viitor. Primul tren trebuie să intre în serviciul de transport CFR Călători până cel mai târziu pe 31 decembrie pentru a nu pierde 70 de milioane Euro, finanțare europeană din POIM 2014-2023. Testele se vor face atât în poligonul CFR de la Făurei cât și pe Magistrala M 800 București-Constanța, iar în circulație va fi pe liniile București-Brașov și București-Constanța. Productătorul PESA (Polonia) va livra ARF alte 20 de trenuri electrice noi de lung parcurs InterRegio (detalii aici). Alstom și Pesa concurează și pentru contractul de până la 4,2 miliarde lei pentru 62 de trenuri regionale, deocamdată contestat la CNSC.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

,,Este prima ramă electrică nouă achiziționată în România ca produs de serie, singurele rame electrice care au circulat în România fiind o serie de prototipuri produse înainte de 1990 la Electroputere Craiova și o serie de rame achiziționate second hand din Franța în anii 2000. Singurele rame electrice noi care circulă în România sunt cele 3 rame Softronic Hyperion, produse de uzinele Softronic Craiova.” potrivit site-ului de specialitate mobilitate.eu

Sâmbătă noaptea, trenul a intrat în România pe M 200 la Curtici, în județul Arad. Imagini publicate de Alin Gal :

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

,,Rama electrică Alstom Coradia Stream achiziționată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară a ajuns la Curtici. Rama merge la București, pe ruta Arad – Sighișoara – Brașov – Ploiești Vest. Cele 37 rame Alstom Coradia Stream vor întra în circulație pe parcursul anului 2024. Dupa etapa de testare și autorizare, primele trenuri vor circula pe rutele București – Brasov si București – Constanța.” a transmis secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu care răspunde de domeniul feroviar.

Trenul tractat la plecarea din fabrica din Katowice :

Compania CFR Călători a depus singura ofertă la contractul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru operarea primelor trenuri noi cumpărate de la Alstom. Contractul are o durată de 5 ani și prevede operarea primelor 12 din cele 37 de trenuri cumpărate. Primele 5 rute sunt: București Nord – Constanța, București – Craiova, București-Nord – Craiova – Timișoara – Arad, București – Brașov – Arad – Timișoara Nord, București-Nord – Craiova – Petroșani.