Voucherele de 250 lei pentru populație vor fi distribuite începând din 13 iunie

bani lei bancnote Sursa foto Economedia Ilona Andrei (2)

Distribuţia voucherelor sociale va începe cu data de 13 iunie, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, scrie Agerpres.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ce informaţii are despre distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au precizat că nu le-au primit încă pentru a le transmite beneficiarilor.

„Nici nu aveau cum. Am spus de nenumărate ori în spaţiul public că procesul este de emitere a acestor vouchere, lucru care se întâmplă în momentul de faţă. Unităţile emitente acest lucru îl fac şi domnul director general (al Poştei Române – n.r.) trebuia să vă spună că după ce au fost emise aceste vouchere, urmează distribuţia. Distribuţia începe cu data de 13 iunie, aşa cum am precizat la fiecare intervenţie în spaţiul public, şi după aceea urmează încărcarea”, a declarat Marcel Boloş.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acesta a reiterat că sunt patru etape privind implementarea proiectului referitor la voucherele sociale.

„Etapa unu – de emitere a acestor carduri, etapa a doua – de distribuire a lor, etapa a treia – de încărcare a lor. Gândiţi-vă că sunt 2.581.000 de beneficiari care aşteaptă aceste vouchere şi care au acest proces specific pentru tranşa întâi. Obligaţiile pe care ni le-am asumat, la termenele pe care ni le-am asumat, se duc la bun sfârşit aşa cum a fost anunţat în programul de măsuri economico-sociale”, a mai declarat Boloş.

Citește și:

Voucherele sociale în valoare de 250 lei: Tot ce trebuie să știi despre cum se vor acorda, pentru cât timp și cine sunt beneficiarii/ Boloș: Prima tranșă ajunge în perioada 20-24 iunie

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: