Wizz Air anunță o nouă campanie de recrutări este deschisă în a angaja și însoțitori de zbor de la Blue Air

wizzair

Compania aeriană ungară low-cost Wizz Air a anunțat o noua campanie de recrutări și este deschisă în a angaja și însoțitori de zbor de la Blue Air. Evenimentele de recrutare au loc la București, pe 17 și 23 septembrie, precum și pe 4, 8 și 14 octombrie. 

„Evenimentele sunt accesibile tuturor celor care aspiră la o carieră la înălțime, inclusiv însoțitorilor de zbor cu experiență, cum ar fi cazul membrilor echipajelor Blue Air care doresc să-și continue cariera dorită în echipa WIZZ, ca parte a companiei aeriene cu cea mai rapidă creștere și cea mai sustenabilă din Europa”, transmite compania.

Potrivit Wizz Air, însoțitorii de zbor se pot aștepta la un salariu competitiv, cel mai mic salariu brut începând de la 45.060 lei pe an (3.655 lei pe lună) și poate ajunge și la 48.848 lei pe an (4.080 lei pe lună) pentru însoțitorii de zbor mai experimentați, după cum a scris aici Economedia. La aceste salarii se adaugă și o serie de bonusuri în funcție de orele zburate și destinațiile parcurse

Pe lângă beneficii se numără și un procent din valoarea produselor comercializate la bord, precum și la instruire gratuită specifică industriei, o indemnizație de formare pe parcursul celor 6 săptămâni de pregătire, uniforme gratuite, bilete nelimitate cu reducere pentru angajați, mai multe bilete gratuite și reduceri pentru prieteni și familie, precum și un program lunar. Însoțitorii de zbor vor lucra într-un mediu prietenos și multicultural, pentru una dintre companiile aeriene cu cea mai rapidă creștere din Europa, cu acces la o varietate de oportunități interesante de avansare în carieră în cele peste 50 de țări în care își desfășoară activitatea compania aeriană.

Wizz Air organizează continuu evenimente de recrutare la toate bazele sale din România, la Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara și Craiova. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: