Guvernul Ungariei a decis să își retragă reprezentanții din Banca Internațională de Investiții (IIB), controlată de Rusia, și va părăsi această instituție, a anunțat joi Ministerul Dezvoltării Economice, citat de Reuters. Decizia vine la o zi după ce Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a trei înalți oficiali ai IIB de la Budapesta: doi ruși și un ungur.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În ciuda faptului că a fost de acord să se retragă din bancă, Ungaria și-a exprimat frustrarea că a fost împinsă să facă acest lucru.

„Acceptăm și înțelegem că reprezentăm poziții diferite, dar nu înțelegem de ce este necesară presarea altor state pentru a le schimba pe ale lor”, a declarat ministrul de externe Peter Szijjarto, în cadrul unei conferințe de presă. „Ungaria este un stat, prin urmare ar trebui să fie tratată ca atare, în loc de o colonie”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Washingtonul a declarat că Ungaria a ignorat îngrijorările SUA exprimate cu privire la „platforma opacă a Kremlinului”, o bancă care și-a mutat sediul la Budapesta de la Moscova în 2019.

Un reprezentant la IIB fusese ministrul Dezvoltării Economice, Marton Nagy, care a făcut parte din consiliul guvernatorilor.

Ungaria, membră a NATO și a Uniunii Europene, a promovat legături bune cu Moscova din 2010, sub conducerea premierului naționalist Viktor Orban, care a evitat să îl critice personal pe președintele Vladimir Putin, deși a condamnat invazia Rusiei în Ucraina.

Poziția lui Orban a fost criticată de aliații americani și europeni, iar SUA au cerut în mod repetat Ungariei să părăsească BII.

Republica Cehă, Polonia și Slovacia și-au finalizat retragerea din BII, în timp ce România va ieși în iunie. La sfârșitul lunii ianuarie, Ungaria deținea o participație de 25,27% din IIB, a doua cea mai mare participație după Rusia, cu 45,44%, potrivit site-ului băncii.