Panasonic vrea să construiască o a treia fabrică de baterii pentru vehicule electrice în Oklahoma, SUA

incarcare masini electrice Sursa foto: ACEA

Panasonic Holdings din Japonia, care este furnizor de baterii pentru producătorul de vehicule electrice Tesla, a declarat duminică că ia în considerare construirea unei fabrici de baterii în Oklahoma, a treia fabrică a sa din Statele Unite, transmite Reuters, citat de News.ro.

„Panasonic a încheiat un acord cu statul Oklahoma, care defineşte eligibilitatea şi termenii stimulentelor în temeiul Legii LEAD din Oklahoma”, a declarat compania pentru Reuters, într-un e-mail, făcând referire la pachetul de stimulente pe care statul l-a stabilit pentru a atrage companiile majore în cadrul Parcului industrial MidAmerica din Pryor.

„Nu există alte decizii specifice care au fost luate de către Companie. Vom împărtăşi mai multe informaţii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, se arată în comunicat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Decizia Panasonic de a lua în considerare Oklahoma, despre care a scris mai devreme agenţia de presă Kyodo, vine pe fondul creşterii vânzărilor de vehicule electrice, iar alţi producători de vehicule electrice, în afară de clientul său Tesla, caută conglomeratul japonez ca posibil furnizor de baterii.

Panasonic este în discuţii şi cu Stellantis şi BMW cu privire la construirea unei noi fabrici de vehicule electrice în America de Nord, a relatat Wall Street Journal, luna aceasta.

Compania japoneză a respins în iulie Oklahoma, ca locaţie pentru cea de-a doua sa fabrică de baterii pentru vehicule electrice, alegând Kansas în schimb, pentru a produce baterii pentru Tesla.

Oficialii statului Kansas au spus că investiţiile de până la 4 miliarde de dolari vor crea până la 4.000 de locuri de muncă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: