Constructorul UMB a deviat circulația de pe DN 1 Otopeni – Balotești pe bretelele laterale pentru a permite montarea grinzilor la pasajul secundar peste DN 1, pasaj care afec parte din lotul 2 al Autostrăzii A0 București Nord. Resistematizarea circulației pregătită înainte de minivacanța de 15 august după cum Economedia a explicat aici se face pe ambele sensuri, bretelele fiind la două benzi/sens și în imediata apropiere a traseului DN 1. Lotul 2 cuprins între DN 1 Corbeanca și DN 2 Afumați are o lungime totală de 19 kilometri este foarte avansat și va fi deschis (parțial) în această toamnă, cu aproape un an înainte de termenul din contract. Pentru finalizarea lucrărilor, UMB a mobilizat în șantier 800 de drumari, a transmis joi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu. Pasajul principal peste DN 1 este spre Balotești, dar în lipsa legăturii cu primul lot de pe A0 Nord (lotul câștigat de Pizzarotti – Retter, dar tărăgănat la semnare chiar de CNAIR) nu poate fi dat în trafic.
Nu este exclus ca, în lipsa descărcării „de avarie” în DJ 200 la Ștefăneștii de Sus, să fie deschis doar tronsonul dintre DN 1 și Autostrada A3 București – Ploiești, adică doar 10-11 km. Secretarul de stat Scrioșteanu nu a precizat doar că „la toamnă vor fi primii kilometri din Centura Bucureștiului la profil de autostradă”, dar fără a preciza și pe ce lungime a lotului.
„Grinzi peste DN 1 în zona Balotești-Corbeanca
În aprilie, pe șantierul A0, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu avansa termenul august pentru deschiderea celor 19 kilometri și dădea asigurări că se va circula pe întreaga lungime până la Afumați, însă în realitate fără o descărcare provizorie într-un drum județean (DJ 200) în septembrie-octombrie există riscul unei autostrăzi-muzeu, cu trafic permis doar pe 10-11 kilometri între DN 1 și A3 București – Ploiești. Nodul rutier de la Afumați este pe Lotul 3 de pe A0, decomadată doar contract în proiectare (semnat cu chinezii). Finalizarea Lotului 2 de pe A0 Nord (aproximativ 80% cu aproape 1.000 de drumari în șantier) va permite UMB să crească mobilizarea pe Lotul 4 (se așteaptă autorizația completă pentru viaductul Cernica) și pe alte șantiere mai avansate cu șanse de inaugurare în decembrie precum Lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești.
Tot în această toamnă pe Autostrada Bucureștiului (semi inelul sudic) va fi dat în trafic, parțial și lotul 2 între DN 6 Bragadiru și DN 5 Jilava (aproximativ 10 km din totalul de 16 km) contractul Alsim Alarko.