Panouri fotovoltaice pe aeroporturile din România. Guvernul acordă o finanțare nerambursabilă de 70 de milioane lei pentru montajul acestor panouri pe 17 aerodromuri

Aeroport Oradea Pista

O sumă de 70 de milioane lei provenită din vânzarea pe piețele internaționale a certificatelor de emisii de gaze de seră alocate României va fi acordată ca finanțare pentru montarea de panouri fotovoltaice în incinta aeroporturilor din România, potrivit unui proiect de HG pus în dezbatere publică. Banii vor fi acordați prin intermediu Ministerului Transporturilor și vor acoperi maximum 45% din costul acestor investiții. Beneficiarii schemei sunt administratorii aerodromurilor civile certificate din România – 17 în total, pe care pot fi efectuate zboruri după reguli de zbor instrumental.

„Se aprobă alocarea sumei de 70.000.000 lei… pentru finanțarea proiectelor. Finanțarea fiecărui proiect de investiții…se realizează în conformitate cu schema de ajutor de stat instituită prin prezenta hotărâre, în cuantum de până la 45% din costurile eligibile, prin alocații de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii“, se arată în nota de fundamentare.

Costurile eligibile legate de implementarea proiectului de investiții vor cuprinde: a) cheltuielile cu achiziția sistemului complet de panouri fotovoltaice; b) cheltuielile cu proiectarea, montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice; c) cheltuieli cu avize, taxe.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Măsura de ajutor de stat se aplică până la data de 31.12.2025. Plățile se pot efectua până la data de 30.06.2026.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu se mai dezechilibreaza reteaua nationala de transport energie?

    Se dezechilibreaza doar cand vrea omul simplu sa-si faca ceva ce sa-i redea cat de cat libertatea.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.