Casa Unirea va amenaja în judeţul Olt, zonă cu important bazin legumicol, trei centre de colectare a legumelor şi fructelor, a declarat sâmbătă, la Slatina, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a participat la Ziua Recoltei, transmite Agerpres.
“Dintre cele 15 centre, trei vor fi în judeţul Olt, unu la Izbiceni, altul la Cilieni şi unul se va realiza în partea de nord, în comuna Strejeşti, care va cuprinde comunele Pleşoiu, Grădinari şi Strejeşti”, a spus ministrul Agriculturii.
Florin Barbu a punctat că, anul viitor, Casa Unirea va depune pentru finanţare prin programul INVESTALIM un proiect pentru fabrică de procesare a legumelor şi fructelor, ce va permite valorificarea celor de categoriile a doua şi a treia.
“Prin Casa Unirea, care este o societate în care Ministerul Agriculturii este acţionar majoritar, va depune anul viitor, pe INVESTALIM, pentru o fabrică de procesare, astfel încât legumele şi fructele de categoriile doi şi trei care intră în aceste centre de colectare să fie trecute spre valorificare şi procesare, iar Casa Unirea să le poată pune pe raft în magazinele din România”, a adăugat Barbu.
Ministrul Agriculturii a îndemnat populaţia să cumpere produse româneşti pentru a sprijini producătorii locali.
Fonduri europene de 2,2 miliarde de euro pot fi accesate de fermieri prin Programul Naţional Strategic, a mai declarat ministrul Florin Barbu, care a menţionat că pot fi accesate fonduri şi prin alte programe, cum este cel privind independenţa energetică a fermelor.
”Suntem în implementarea a foarte multor proiecte pe fonduri europene, practic lansăm 2,2 miliarde de euro pe tot ce înseamnă Program Naţional Strategic, pe parte de legumicultură, pe zootehnie, drumuri de exploatare agricolă, infrastructură locală. Avem un program foarte ambiţios şi la care atât eu, cât şi premierul României ţinem foarte mult, INVESTALIM, care va fi lansat în data de 27, practic procesare în România pentru că ne dorim foarte mult ca materia primă pe care fermierii şi producătorii noştri o fac aici, în România, să nu mai plece la export şi să se întoarcă produs finit. (…) Pentru fermierii români mai avem un program foarte important, practic 500 de milioane de euro am reuşit să luăm de la Banca Europeană de Investiţii, cu o intensitate de 100%, practic independenţa energetică în ferme. (…) Mai avem un program foarte ambiţios, toţi banii pentru instalarea tinerilor fermieri, este vorba de aproape 170 de milioane de euro, vor merge direct, cu un sprijin de 70.000 de euro, cu intensitate de 100%, pentru a-şi achiziţiona echipamente de încălzit şi combustibilul de 40.000 de euro pe o perioadă de trei ani. Ne dorim acest lucru pentru că vrem să eliminăm legumele din import, să producem aproape în tot timpul anului legume în spaţii protejate”, a conchis ministrul Agriculturii.
Florin Barbu a vizitat sâmbătă, împreună cu mai mulţi parlamentari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, standurile producătorilor prezenţi la Ziua Recoltei, eveniment ce are loc în municipiul Slatina, în Parcul Tineretului, în perioada 13 – 15 octombrie.