Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vrea să dea drumul programului de sprijin din fonduri europene pentru mamele cu posibilități materiale reduse și copiii născuți în medii defavorizate, anunță ministrul Cristian Ghinea. Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost pus în consultare publică.
Programul presupune alocarea a 2000 de lei pe nou născut pentru alimente, scutece, îmbrăcăminte, articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.
“Trusoul pentru nou-născuți” prin care sunt ajutate mamele cu venituri modeste, este un program pe care l-am gândit la guvern în 2016 împreună cu colega mea Oana Țoiu, acum parlamentar USR PLUS, parte din Pachetului Antisărăcie”, a precizat Ghinea, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta susține că trebuia doar ca guvernele PSD care au urmat să pregătească cadrul legal, ceea ce nu s-ar fi întâmplat până acum. Actualul guvern reia așadar demersurile.
Proiectul de HG a fost pus în consultare publică, iar în august ar urma să demareze. “În 2016, m-am luptat să conving Comisia să modificăm Programul Operațional pentru Persoanele Defavorizate cu măsuri moderne pentru a sprijini oamenii din medii defavorizate să iasă din sărăcie. PSD gândise de la început prost acest program, alimentele cumpărate prin POAD ajungeau să se strice prin depozite pentru că nu exista rețea eficientă de distribuție”, a mai precizat Ghinea.
Propunerea de HG pusă în consultare publică poate fi accesată AICI, iar propunerile pot fi transmise până la 12 august la adresa acte.normative@mfe.gov.ro.
Conform proiectului, categoriile de persoane care au calitatea de destinatari finali sunt:
- mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv mamele minore;
- mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care se află în situație de risc (exemplu: persoanele cu dizabilități);
- mamele care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea) și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate. Exemplu: nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință sau orice altă situație de vulnerabilitate justificată de către organizația parteneră.
- mame care au născut începând cu anul 2021, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
- mamele minore, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului.