ChatGPT, vizat de o plângere din Austria privind confidențialitatea

chatgpt, inteligenta artificiala, openAI, tehnologie, viitor, chatbot Sursa foto: Unsplash / Jonathan Kemper

OpenAI, un startup susținut de Microsoft, s-a trezit luni ținta unei plângeri privind confidențialitatea din partea grupului NOYB pentru că nu ar fi corectat informațiile eronate furnizate de chatbotul său generativ AI ChatGPT, care ar putea încălca normele UE privind confidențialitatea, scrie Reuters.

ChatGPT, care a dat startul boom-ului GenAI la sfârșitul anului 2022, poate imita conversația umană și poate îndeplini sarcini precum crearea de rezumate ale unor texte lungi, scrierea de poezii și chiar generarea de idei pentru o petrecere tematică.

NOYB a declarat că reclamantul din cazul său, care este, de asemenea, o personalitate publică, a întrebat ChatGPT despre ziua sa de naștere și i s-au furnizat în mod repetat informații incorecte, în loc ca chatbotul să le spună utilizatorilor că nu are datele necesare.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Grupul a declarat că OpenAI a refuzat cererea reclamantului de rectificare sau ștergere a datelor, spunând că nu este posibil să corecteze datele și că, de asemenea, nu a dezvăluit nicio informație despre datele prelucrate, sursele sau destinatarii acestora.

NOYB a precizat că a depus o plângere la autoritatea austriacă pentru protecția datelor, solicitându-i să investigheze prelucrarea datelor de către OpenAI și măsurile luate pentru a asigura acuratețea datelor cu caracter personal prelucrate de modelele lingvistice de mari dimensiuni ale companiei.

“Este clar că, în prezent, companiile nu sunt în măsură să facă chatbots precum ChatGPT să respecte legislația UE, atunci când prelucrează date despre persoane fizice”, a declarat Maartje de Graaf, avocatul NOYB pentru protecția datelor, într-un comunicat.

“Dacă un sistem nu poate produce rezultate precise și transparente, nu poate fi folosit pentru a genera date despre persoane fizice. Tehnologia trebuie să urmeze cerințele legale, nu invers”, a mai spus ea.

În trecut, OpenAI a recunoscut tendința instrumentului de a răspunde cu “răspunsuri care sună plauzibil, dar incorecte sau fără sens”, o problemă pe care o consideră dificilă de rezolvat.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: