Societatea Te-Rox Prod a ajuns în insolvență pe fondul neachitării unor sume importante de bani de către francezii de la TeamTex, unul dintre cei mai mari clienți ai firmei din Pașcani, scrie ZiaruldeIași.ro. Te-Rox Prod a fost fondată de către antreprenoarea Doina Cepalis în 2007, dar firma a fost vândută în 2020 suedezilor de la Holmbergs. Ei visau să facă din fabricile deținute în România un hub de producție pentru piețele din Europa, SUA și Asia. Planurile lor inițiale s-au izbit de realitățile economice dure și de situația financiară a principalului client din Franța.
Societatea Te-Rox Prod din Pașcani, una dintre firmele fanion din industria huselor și centurilor de siguranță pentru scaune auto pentru copii, a intrat recent în insolvență pe fondul situației prin care trece un client important din Franța. Odată cu problemele întâmpinate de compania TeamTex, firma din Pașcani, ce poate fi considerată un tigru economic al zonei, a ajuns și ea rapid în dificultate de a-și respecta obligațiile financiare. Când, în urmă cu patru ani, Te-Rox Prod a fost cumpărată de la Doina Cepalis de către suedezii de la Holmbergs, achiziția a fost prezentată ca o oportunitate pentru județul Iași de a deveni un hub central de producție pentru piețele din Europa, SUA și Asia.
Firma din Pașcani era, la vremea respectivă, în plină expansiune și avea în urmă un parcurs de câțiva ani de rezultate economice și financiare spectaculoase. Însă, jocul economic dur și situația din Europa de Vest au făcut ca promisiunile suedezilor, care spuneau atunci că fabricile din Pașcani, Roman și Ruginoasa, în care lucrau peste 500 de oameni, urmau să joace un rol esențial în această expansiune globală, să nu se concretizeze, iar situația să se transforme într-una dramatică.
În anul 2020, Holmbergs Safety Group a achiziționat Te-Rox Prod pentru a-și extinde capacitățile de producție. Te-Rox Prod, fondată de Doina Cepalis în 2007 la Pașcani, era atunci un important producător de componente și scaune auto pentru copii, având o prezență semnificativă atât pe piața locală, cât și pe piețele internaționale. Se bătea de la egal la egal cu firme din China, companii care aveau avantajul salariilor mult mai mici plătite angajaților lor.
Surse apropiate afacerii au precizat pentru „Ziarul de Iași” că Te-Rox depindea în totalitate de un singur client, anume TeamTex din Franța, un producător important de scaune auto pentru copii. Deși Holmbergs România a reușit să atragă și alți clienți și să dezvolte noi linii de afaceri după preluarea afacerii de la Doina Cepalis, TeamTex a rămas principalul client, reprezentând o parte semnificativă a veniturilor companiei.
Cu două luni înainte de insolvența Holmbergs Safety System, TeamTex a intrat, la rândul său, în insolvență în Franța. Asta a dus la anularea unor plăți semnificative către Holmbergs România, deoarece TeamTex nu și-a mai putut onora obligațiile financiare. În lipsa acestor plăți de la TeamTex, au mai spus surse pentru „Ziarul de Iași”, Holmbergs România nu a mai fost în măsură să își achite furnizorii, ceea ce a generat o criză de lichiditate.
Ca urmare a acestor probleme financiare, pe 28 august 2024, Holmbergs Safety System SRL a înregistrat cererea de insolvență la Tribunalul Iași, iar aceasta a fost admisă pe 5 septembrie. „Deschide procedura generală de insolvenţă a debitoarei Holmbergs Safety System SRL. În temeiul art. 66 alin. 7 din Legea 85/2014, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea ING BANK NV Amsterdam – Sucursala București va fi calificată ca declaraţie de creanţă”, se arată pe portal.just.ro.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, Holmbergs Safety System a înregistrat o scădere semnificativă a cifrei de afaceri în 2023, comparativ cu anul precedent. În timp ce în anul 2022 compania raporta afaceri de 74,9 milioane lei și un profit net de aproape 1 milion lei, în 2023 aceste cifre au scăzut la 49,3 milioane lei, respectiv 418.000 lei profit net. De asemenea, numărul mediu de angajați s-a redus cu aproape 150 de persoane, ajungând la 430 de angajați în 2023, față de 577 în anul anterior.
De altfel, faptul că Holmbergs are dificultăți financiare a fost relatat de „Ziarul de Iași” încă din luna iulie 2024, când a semnalat declinul activității companiei.
Ce se întâmplă acum cu fosta companie Te-Rox Prod din Pașcani
Holmbergs este o companie care face parte din portofoliul FSN Capital, un fond de investiții de capital privat din Europa de Nord, concentrat pe segmentul pieței de mijloc. Sursele ZdI susțin că Holmbergs încearcă să atragă noi clienți pentru a compensa pierderile cauzate de insolvența TeamTex.