Secretarul de stat Mihai Precup, preşedinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat (CIAS), a coordonat lucrările celei de-a doua reuniuni din acest an a Consiliului, desfăşurată la Palatul Victoria, în cadrul căreia au fost evaluate şi analizate aspecte legate de ajutoarele de stat, care anul trecut au reprezentat 2% din economia României, în contextul în care Guvernul are în lucru Planul Naţional de Reindustrializare, transmite News.ro. Valoarea ajutoarelor de stat plătite în anul 2023 a depăşit 32 miliarde lei, reprezentând 2% din PIB, în creştere faţă de anul 2022, când s-au plătit 29,56 miliarde de lei. Din această sumă, 26,29 miliarde lei (82%) au provenit din fonduri naţionale şi 5,78 miliarde lei (18%) din fonduri europene.
„În contextul utilizării eficiente a resurselor financiare, în cadrul reuniunii s-a analizat modul în care ar trebui să fie evitate suprapunerile între schemele existente de ajutor de stat promovate de diferite ministere, subliniindu-se necesitatea unei coordonări între sursele de finanţare pentru a asigura eficienţa şi optimizarea măsurilor de ajutor de stat”, arată un comunicat oficial.
„Trebuie asigurată complementaritatea între ajutoarele naţionale şi fondurile europene, astfel încât să nu avem acea suprapunere între cele două surse de finanţare şi să prioritizăm folosirea fondurilor europene pentru a sprijini dezvoltarea economică a României” a subliniat secretarul de stat, care a reiterat totodată importanţa instrumentelor financiare ce pot mobiliza simultan ajutoarele de stat, fondurile europene şi capital privat pentru atingerea obiectivelor naţionale.
Printre subiectele abordate pe agenda reuniunii s-a aflat şi previzionarea măsurilor de ajutor de stat, cu finanţare de la bugetul de stat, pe care Guvernul intenţionează să le instituie până la sfârşitul anului 2024, precum şi a celor ce urmează a fi implementate în primul semestru al anului 2025. În acest context, produsele şi serviciile oferite de cele două bănci deţinute de statul român, Exim Banca Românească şi CEC Bank, vor fi dezvoltate şi diversificate printr-o majorare de capital de 2,25 miliarde de lei, răspunzând nevoilor pieţei şi contribuind astfel la dezvoltarea economică şi la creşterea competitivităţii României pe plan local şi internaţional.
„Pentru o imagine clară la nivel guvernamental asupra tuturor ajutoarelor de stat, a fost prezentată situaţia măsurilor avizate de Consiliul Concurenţei şi aprobate de furnizori în cursul anului 2023 şi în semestrul I al anului 2024. Astfel, au fost elaborate aproximativ 400 de măsuri de ajutoare de stat, dintre care circa 95% au fost adoptate de către autorităţi în domenii precum energia şi protecţia mediului, susţinerea IMM-urilor, infrastructura portuară, dezvoltarea regională şi cercetarea”, arată comunicatul.
Valoarea ajutoarelor de stat plătite în anul 2023 a depăşit 32 miliarde lei, reprezentând 2% din PIB, în creştere faţă de anul 2022, când s-au plătit 29,56 miliarde de lei. Din această sumă, 26,29 miliarde lei (82%) au provenit din fonduri naţionale şi 5,78 miliarde lei (18%) din fonduri europene. Beneficiarii acestor ajutoare de stat, acordate sub formă de granturi, garanţii, împrumuturi/compensaţii, majorări de capital, au fost, în proporţie de 94%, IMM-uri, majoritatea cu capital majoritar autohton.
La finalul reuniunii, s-a propus constituirea, la nivelul Consiliului, a unor grupuri de lucru cu reprezentanţi din ministerele de resort, pentru analizarea şi corelarea unor proiecte de interes comun care să includă măsuri de sprijin de ajutor de stat, axate pe domenii precum decarbonarea, dezvoltarea regională, cercetarea-inovarea.
„În cadrul grupurilor de lucru, structurate pe sectoare de activitate relevante, se vor identifica acele proiecte de bune practici care vor putea fi extrapolate la nivel naţional, la toate ministerele şi autorităţile publice tutelare. Aceste grupuri vor veni inclusiv cu propuneri pentru a utiliza într-o măsură mai mare fondurile europene, în loc de a apela la ajutoarele de stat”, a declarat Mihai Precup.
La reuniunea de la Palatul Victoria, care a avut loc miercuri, au mai participat preşedintele Consiliului Concurenţei, vicepreşedinte CIAS, Bogdan Chiriţoiu, şi reprezentanţii ministerelor, ai Administraţiei Fondului pentru Mediu şi ai Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.
Mihai-Călin Precup, secretar de stat în cadrul Cancelariei premierului, a fost desemnat luna trecută în funcția de președinte al Consiliului interministerial „Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat”. În luna iulie, Precup a fost eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte al Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Șefii super-agenției și-au depus atunci demisiile după dezvăluirile Economedia privind un conflict de interese.
Consiliul interministerial „Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat” are în atribuțiile principale, printre altele:
– monitorizarea/ evaluarea aplicării coerente şi unitare a Politicii în domeniul ajutorului de stat, la nivel național;
– monitorizarea îndeplinirii angajamentelor în domeniul ajutorului de stat, asumate de către România în calitate de stat membru al Uniunii Europene;
– evaluarea, în vederea aprobării de către Guvern, a strategiilor în domeniul ajutorului de stat, în concordanţă cu politica aprobată la nivelul Uniunii Europene şi cu asigurarea unui mediu concurenţial normal;
– transmiterea de informări şi/sau memorandumuri către Guvern, în vederea stabilirii unei poziţii oficiale şi coerente a autorităţilor române; stabilirea listei cuprinzând măsurile/cazurile de ajutor de stat ale României propuse a fi analizate cu prioritate de Comisia Europeană.