În trimestrul III 2024, numărul locurilor de muncă vacante a fost 39.900, în creştere cu 5.400 față de trimestrul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică. Rata locurilor de muncă vacante1 estimată pentru trimestrul III 2024 a fost 0,78%, în creştere cu 0,11 puncte procentuale față de trimestrul precedent. Comparativ cu același trimestru al anului 2023, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut uşor (cu 100), iar rata locurilor de muncă vacante a rămas constantă.
În trimestrul III 2024, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (1,64%), administrația publică (1,63%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,56%), respectiv distribuţia gestionarea apei; deşeurilor, salubritate, activităţi de decontaminare (1,45%).
O cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante s-a concentrat în industria prelucrătoare (8.000 de locuri vacante), iar valoarea ratei a fost 0,73%.
Sectorul bugetar a însumat 28% din numărul total al locurilor de muncă vacante.
Astfel, 4,5 mii locuri vacante s-au regăsit în administrația publică, 3.500 de locuri vacante în sănătate și asistență socială, iar 3.100 de locuri vacante în învățământ.
La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în tranzacții imobiliare şi alte activităţi de servicii (0,19% pentru fiecare în parte), respectiv în industria extractivă (0,20%). Cele mai puține locuri de muncă vacante s-au regăsit în tranzacții imobiliare, alte activităţi de servicii și industria extractivă (sub 100 locuri vacante pentru fiecare în parte).
Trimestrul III 2024 comparativ cu perioadele precedente
Prin comparație cu trimestrul precedent, cele mai relevante creşteri atât ale ratei, cât și ale numărului locurilor de muncă vacante au fost în învăţământ (+0,65 puncte procentuale, respectiv +2,3 mii locuri vacante) şi în administraţia publică (+0,41 puncte procentuale, respectiv +1,2 mii locuri vacante). La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat scăderi mai relevante în tranzacții imobiliare (-0,24 puncte procentuale), respectiv în transport şi depozitare şi alte activităţi de servicii (-0,09 puncte procentuale pentru fiecare în parte).
Diminuări mai importante ale numărului locurilor de muncă vacante s-au observat în transport şi depozitare (-0,3 mii locuri vacante) și în industria prelucrătoare (-0,2 mii locuri vacante). Față de același trimestru al anului anterior, cele mai semnificative creşteri atât ale ratei, cât și ale numărului locurilor de muncă vacante au fost în învăţământ (+0,30 puncte procentuale, respectiv +1,1 mii locuri vacante), în sănătate și asistenţă socială (+0,27 puncte procentuale, respectiv +1,1 mii locuri vacante), respectiv în administraţie publică (+0,27 puncte procentuale, respectiv +0,8 mii locuri vacante).
La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai semnificative scăderi în tranzacții imobiliare (-0,50 puncte procentuale), intermedieri financiare şi asigurări (-0,38 puncte procentuale) și în informaţii şi comunicaţii (-0,32 puncte procentuale).
Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai accentuată scădere în industria prelucrătoare (-2,5 mii locuri vacante).
Rata și numărul locurilor de muncă vacante pe domenii
În trimestrul III 2024, cele mai mari valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în rândul ocupațiilor de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (1,07%), de ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (0,84%), respectiv de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (0,74%).
Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai ridicate valori în rândul ocupațiilor de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (12,9 mii locuri vacante), de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (6,1 mii locuri vacante), respectiv de ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (5,6 mii locuri vacante).
Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au observat pentru ocupațiile de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit – grupa majoră 6 (0,23%, respectiv 0,1 mii locuri vacante) și de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori – grupa majoră 1 (0,43%, respectiv 1,6 mii locuri vacante).
Comparativ cu trimestrul precedent, cele mai relevante creşteri atât în ce priveşte rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante s-au observat în rȃndul ocupaţiilor de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2
(+0,27 puncte procentuale, respectiv +3,3 mii locuri vacante). La polul opus, atât rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante au înregistrat cele mai importante scăderi în rȃndul ocupaţiilor de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (-0,05 puncte procentuale, respectiv -0,4 mii locuri vacante). Față de același trimestru al anului anterior, atât în ceea ce priveşte rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri sau regăsit în rȃndul ocupaţiilor de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (+0,05 puncte procentuale, respectiv +0,9 mii locuri vacante), de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (+0,03 puncte procentuale, respectiv +0,3 mii locuri vacante) şi de ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (+0,03 puncte procentuale, respectiv +0,2 mii locuri vacante). La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai relevantă diminuare în rȃndul ocupaţiilor de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit – grupa majoră 6 (-0,19 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cel mai mult în rȃndul ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8 (-0,7 mii locuri vacante).