Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI) „subliniază importanța crucială a menținerii României pe traiectoria europeană și transatlantică”. Aceștia transmit, într-un comunicat de presă, că „într-un moment marcat de incertitudini politice generate de rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, facem apel la întreaga comunitate de afaceri, investitori și factori de decizie să sprijine continuarea parcursului democratic și a angajamentului față de valorile europene”.
AREI mai arată că „rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale au generat instabilitate pe piețele financiare, fapt ce s-a reflectat imediat în creșterea riscului de țară”.
„Sectorul de real estate, un pilon al economiei românești, resimte direct această volatilitate, iar lipsa predictibilității afectează atât investițiile curente, cât și planurile de viitor ale potențialilor investitori care văd România ca pe o piață atractivă și de interes. Este crucial să menținem un climat economic sănătos bazat pe stabilitate internă și parteneriat puternic cu Uniunea Europeană și NATO.
Consiliul Director AREI consideră că doar într-un sistem democratic funcțional, economia poate prospera, aducând bunăstare pentru întreaga societate. România are oportunitatea de a valorifica potențialul său economic uriaș și capitalul uman de excepție, însă acest lucru este posibil doar într-un mediu stabil și predictibil, ancorat în valorile europene și transatlantice.
Alegerile din această perioadă reprezintă un moment decisiv. Continuarea parcursului european nu este doar o garanție pentru stabilitatea economică, ci și pentru siguranța și prosperitatea generațiilor viitoare.
De asemenea, Consiliul Director AREI face un apel către întreaga comunitate de real estate, mediul de afaceri și societatea civilă din România să susțină un mesaj clar: orientarea democratică și europeană sunt esențiale pentru un viitor prosper. Este momentul să ne angajăm ferm pentru a proteja democrația, stabilitatea economică și statutul României ca partener de încredere în cadrul comunității internaționale.
AREI își reafirmă angajamentul față de protejarea unui parcurs democratic solid, singurul ce poate asigura o dezvoltare durabilă a economiei, și stabilitatea necesară sectorului de real estate. Este momentul ca România să-si mențină opțiunea pentru progres și democrație, alături de valorile care i-au consolidat poziția de partener de încredere în Europa și în întreaga lume”, conform sursei citate.
Mesajul Asociației vine în contextul în care candidatul suveranist pro-rus Călin Georgescu a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale. În al doilea tur de scrutin, dacă clasamentul candidaților rămâne neschimbat, se va confrunta cu Elena Lasconi, președintele USR.
Georgescu afirmă că statul român ar trebui să naționalizeze terenurile agricole și să le împartă țăranilor pentru că „pământul aparține țării”, deși în același timp este și susținător al proprietății private, spunând că aceasta este „piesa de rezistență care ar trebui să domine orice societate liberă”. Afirmațiile lui Călin Georgescu, care au fost realizate în cadrul aceleiași emisiuni, se contrazic reciproc, deoarece o naționalizare nu s-ar putea face fără încălcarea drepturilor de proprietate privată.
Economedia a făcut o trecere în revistă a programului propus de Georgescu și intitulat, salvator, „HRANĂ, APĂ, ENERGIE” (cu caps lock). Candidatul pro-rus, antisemit, cu discurs legionar, anti-Occident și anti-știință Călin Georgescu prezintă în programul său o serie de soluții pentru „salvarea” economiei țării și propune, printre altele, bănci populare, cooperative, întreprinderi cu lucrători proprietari și… „reinstaurarea cultului muncii din plăcere”.