Producătorii auto europeni şi americani ar putea să piardă până la 17% din profiturile lor operaţionale combinate dacă SUA introduc tarife vamale suplimentare la autovehiculele importate din Europa, Mexic şi Canada, a estimat agenţia de evaluare S&P Global într-un raport publicat vineri, în care atrage atenţia asupra potenţialelor retrogradări, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Constructorii de automobile premium Volvo şi Jaguar Land Rover, care produc în principal în Europa, precum şi grupurile General Motors şi Stellantis, care asamblează volume mari de autoturisme în Mexic şi Canada, sunt cei mai expuşi la riscul unor tarife mai mari, a subliniat S&P.
Luni, preşedintele ales Donald Trump a confirmat că primele măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor vamale la produsele care vin din China dar şi din Canada şi Mexic, decizii pe care le justifică prin crizele legate de opioide şi imigraţie. “La 20 ianuarie, unul dintre numeroasele primele mele decrete, voi semna toate documentele necesare pentru a impune tarife de 25% la toate produsele care intră în Statele Unite din Mexic şi Canada”, a scris preşedintele ales pe reţeaua sa Truth Social.
Analiştii şi experţii se tem că aceste tarife ar putea fi mai dăunătoare pentru producătorii europeni de automobile precum Volkswagen şi Stellantis, şi pentru furnizorii lor, decât orice alte tarife directe pentru bunurile din UE.
“Ne aşteptăm ca acţiunile de atenuare să facă posibilele tarife mai mari gestionabile, dar efectele combinate ale tarifelor, înăspririi reglementărilor cu privire la CO2 în Europa, începând din 2025, şi presiunile pe venituri de pe urma intensificării competiţiei în China şi Europa, ar putea creşte riscul de retrogradări”, avertizează S&P.
Agenţia de evaluare estimează că cel mai prost scenariu pentru constructorii auto include un tarif de 20% asupra importurilor americane de vehicule uşoare din Uniunea Europeană şi Marea Britanie, precum şi un tarif de 25% asupra importurilor din Mexic şi Canada.
În conformitate cu acest scenariu, GM, Stellantis, Volvo şi Jaguar Land Rover ar putea vedea cum peste 20% din profiturile lor operaţionale sunt în pericol în 2025. Riscul este undeva între 10% şi 20% pentru Volkswagen şi Toyota, şi mai mic de 10% pentru BMW, Ford, Mercedes-Benz şi Hyundai, estimează analiştii de la S&P.