Bursa de Valori Bucureşti a închis cu creşteri de peste 2% pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 76,53 milioane de lei (15,39 milioane euro), transmite Agerpres.
Tranzacţiile cu acţiuni au depăşit 54,23 milioane de lei (10,9 milioane de euro), iar cele mai lichide titluri pe piaţa reglementată au fost ale Băncii Transilvania, cu schimburi de 13,21 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 8,38 milioane de lei, şi ale Hidroelectrica – 6,26 milioane lei.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 2,16%, până la 17.010,32 puncte, nivel apropiat de cel de la deschiderea ședinței din 25 noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în creştere cu 2,12%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,04%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,97%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un avans de 2,44%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 1,77%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 2,32%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+13,07%), Romcarbon (+9,35%) şi ale Arobs Transilvania Software (+6,41%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Promateris (-9,59%), Rompetrol Rafinare (-7,30%) şi Altur (-5,88%).
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 9,05 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,72%, în săptămâna 2-6 decembrie. Cea mai bună zi a fost vineri, 6 decembrie, după ce Curtea Constituțională a decis să anuleze alegerile prezidențiale, iar bursa a crescut cu 4% imediat după anunț. Totuși, nici în ciuda creșterii de vineri, nu a fost recuperată capitalizarea pierdută cu o săptămână înainte, după ce investitorii a reacționat negativ la știrea că pro-rusul Călin Georgescu a luat cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres, capitalizarea bursieră a ajuns la 341,757 miliarde de lei, în perioada 2 – 6 decembrie 2024, în creştere de la 332,703 miliarde de lei, în perioada 25 – 29 noiembrie 2024. Anterior, criza politică dusese bursa pe minus, iar capitalizarea a scăzut cu 10 miliarde de lei.