- Pe Strada Industriilor III, între km 0+75 și 0+450, au fost finalizate lucrările de așternere a stratului de bază AB 31,5 și a stratului de legătură BAD 22.4. De asemenea, au fost montați toți stâlpii de iluminat pe acest tronson.
- Pe Breteaua Stângă a Rampei Nord, au fost finalizate lucrările de așternere a stratului de bază AB 31,5 și a stratului de legătură BAD 22.4. Toți stâlpii de iluminat au fost montați și pe acest tronson.
- Similar, pe Breteaua Dreaptă a Rampei Nord, au fost finalizate lucrările de așternere a stratului de bază AB 31,5 și a stratului de legătură BAD 22.4, iar toți stâlpii de iluminat au fost montați.
- Lucrările de montare de prefabricate, armături sintetice și umpluturi de balast continuă atât pentru Rampa Nord, cât și pentru Rampa Sud. În paralel, se realizează montarea sistemului de iluminat, betonarea trotuarelor și montarea stâlpilor de iluminat.

- Placa de suprabetonare a tablierului metalic a fost finalizată, iar toate cele 12 aparate de reazem și toți cei 8 opritori antiseismici au fost montați.
- Vopsirea anticorozivă a predalelor tablierului metalic a fost executată în proporție de 35%.
- Pe Strada Victoria, au fost finalizate lucrările de montaj aferente Separatorului de hidrocarburi, cu un volum total de 46.000 litri.
- Lucrările de relocare a rețelelor de telecomunicații, apă, canalizare și gaze aferente execuției giratoriului din DN3 au fost finalizate.

- Atât pe partea dreaptă, cât și pe cea stângă a Rampei Sud, au fost finalizate lucrările de montaj pentru rigolele de preluare a apelor pluviale, atât de pe rampă, cât și de pe drumul de acces.
- La baza rampei Nord, au fost finalizate lucrările de montare cămine și conducte pentru rețeaua de canalizare a apelor pluviale, precum și lucrările de armare, cofrare și betonare aferente trotuarelor.
- În sensul giratoriu din DN3, au fost finalizate lucrările de montare a bordurilor, rigolelor de acostament și betonarea trotuarelor. Tot aici, a fost finalizat și stratul superior de fundație din piatră spartă amestec optimal, iar în zilele acestea vor fi executate atât stratul de bază AB 31,5, cât și cel de legătură BAD 22,4.

Valoarea contractului este de 58 milioane lei, iar durata de execuție a proiectului este de 18 luni.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Primăria comunei Brănești din județul Ilfov a semnat la finalul anului trecut cu antreprenorul român Tracon contractul pentru proiectarea și execuția pasajului peste linia de tren București-Constanța (Magistrala M 800). Contractul, parțial finanțat prin PNRR a fost atribuit în 21 decembrie pentru oferta de 45,6 milioane lei, estimarea din procedura de achiziție fiind de 58 de milioane lei. Finanțarea din PNRR este de 50 %.

Pasajul are o lungime de 450 de metri. „Obiectivul general al proiectului este: de fluidizare a traficului rutier prin eliminarea stationarii la bariera CF si de asigurare a legaturii intre DN3 si Autostrada A2. Pasajul rutier peste linia CF si drumul de legatura sunt amplasate pe strada Industriilor III, in intravilanul localitatii Branesti si fac legatura intre DN 3 si strada Garii. Obiectivele specifice ale proiectului constau in executia urmatoarelor lucrari:
– Pasaj superior cu suprastructura mixta otel- beton si terasamente din pamant armat si rampe de acces;
– Drum de legatura intre DN3 si pasaj peste linia CF, Bretele pasaj;
– Amenajare intersectie cu DN3 (sens giratoriu). Bariera CFR din Brănești se pune de zeci de ori pe zi, mai ales în sezonul estival când sunt peste 80 de trenuri de călători și de marfă, iar cozile blochează practic DN 3. ” – Proiect de Hotărâre de Guvern.

Peste linia de tren București – Constanța Arcada a deschis anul trecut în mai Pasajul Drajna, iar la Lehliu-Gară, CNAIR și CJ Călărași au un parteneriat pentru un alt pasaj.