Noi imagini de pe Lotul 1 Domnești-Târg – Răcăciuni al Autostrăzii Moldovei A7 Focșani – Bacău au fost publicate pe contul de YouTube al unui pasionat de infrastructură, SkyScraper Ro. Acestea au fost filmate duminică 19 octombrie 2025 și prezintă stadiul lucrărilor din zona Garoafa – Tișița.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Constructorul român UMB a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 80% pe lotul 1 Focșani – Domnești Târg al secțiunii Focșani – Bacău, parte din Autostrada Moldovei A7, iar în acest ritm circulația va fi deschisă până la finalul anului 2025, a declarat la finele lunii septembrie directorul general al CNAIR Cristian Pistol.
„Pe cei aproximativ 36 km ai lotului Focșani-Domnești Târg constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu 1.500 de muncitori și 425 de utilaje și până acum a așternut deja asfalt pe circa 28 km. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 80 %, iar dacă ritmul se menține, circulația pe acest lot va fi deschisă până la finalul anului (2025)”, a anunțat șeful CNAIR.
Datele din Cestrin arată că stadiu actual fizic este de 67%, iar stadiu actual financiar este de 40,08%.
Valoarea contractului pentru construcția acestui lot al A7 este de 2,3 miliarde lei (fără TVA) iar sursa de finanțare este asigurată prin PNRR.
Cinci loturi ale secțiunilor Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani vor fi finanțate din granturi PNRR, adică din fonduri nerambursabile, în loc de împrumuturi.
Conform Guvernului, este vorba despre următoarele loturi de autostradă:
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 1, Focșani – Domnesti – Târg
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 2, Domnești Târg – Răcăciuni
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 3, Răcăciuni – Bacău
- Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 1, Bacău (Săucești) – Trifești
- Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești
Iar lotul 3 Mircești – Pașcani al tronsonului Bacău – Pașcani rămâne finanțat din împrumuturi PNRR, deoarece nu ar putea fi gata până în august 2026, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor la proiectele din PNRR.
Lungime Focșani – Bacău: 95,90km
Lot 1 Focșani – Domnești Târg în lungime de 35,60 km.
- Constructor: Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL
- Contract semnat: Decembrie 2022
- Durată execuție: 30 luni
- Termen de deschidere: 2025
Lot 2 Domnești Târg – Răcăciuni în lungime de 38,78 km.
- Constructor: Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL
- Durată execuție: 30 luni
- Contract semnat: Decembrie 2022
- Termen de deschidere: 2025
Lot 3 Răcăciuni – Bacău în lungime de 21,52 km.
- Constructor: Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL
- Durată execuție: 30 luni
- Termen de deschidere: 2025