În contextul în care au apărut informaţii, mai ales preluate din presa kazahă, cum că statul Kazahstan ar intenţiona să coopteze un partener strategic în compania fanion de petrol şi gaze KazMunayGaz, prin vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni, serviciul de comunicare al KMG a precizat că, în acest moment, nimic nu este stabilit, nici procente, nici pieţe vizate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În fapt o autoritate de stat a elaborat un plan de privatizare în care, generic, o serie de companii majoritare de stat ar putea coopta parteneri în afacere, în vederea unei liberalizări graduale a economiei.

Atât însă, fără ca compania-mamă a Rompetrol să fi luată vreo decizie specifică.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Elaborarea unui Plan Complex de Privatizare a diverselor active este o practică obișnuită. Lista poate include companii din diverse sectoare. Este un proces standard și de lungă durată, în cadrul căruia sunt luați în considerare numeroși factori. În ceea ce privește KMGI, compania își desfășoară activitatea în mod normal, atingând indicatorii de producție și financiari. În acest sens, declarăm că în prezent nu se ia nicio decizie cu privire la privatizarea KMGI” , precizează serviciul de presă KMG.

Rompetrol operează în România mai multe sute de benzinării, rafinăria Petromidia şi Vega.

Din România, îşi va face exit-ul compania rusă Lukoil, care este supusă sancţiunilor americane. Nu ştim încă cine va fi cumpărătorul, deși grupuri mari internaţionale şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra afacerile globale ale ruşilor. În România, Lukoil operează 320 de benzinării şi rafinăria Petrotel.