Autostrada Ploiești-Buzău : CNAIR a ratat și termenul oficial de 22 februarie pentru anunțarea câștigătorilor

A7 Buzău Ploieşti Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Autostrada ,,Moldova” – A 7, cel mai mare proiect de Autostradă din Europa finanțat prin PNRR pare să înregistreze o nouă întârziere, Compania de Drumuri nereușind să anunțe oficial, la termenul stabilit-22 februarie- câștigătorii celor trei loturi ale secțiunii Ploiești-Buzău, cel mai ,,avansat” segment (în achiziție) dintre Ploiești și Pașcani. Este vorba despre comunicarea publică a câștigătorilor, pentru că, procedural, CNAIR ar fi trimis adresele către constructorii clasați pe prima poziție, potrivit Asociației Pro Infrastructură, Bog Art, Coni Trace și Selina, toate cele trei companii din România obținând cel mai bun punctaj. Însă, datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice arată o prelungire a evaluării financiare până 15 martie- termen limită, ceea ce ar însemna practic, o a treia amânare. Rămâne de văzut dacă este vorba despre o ,,extensie” de câteva zile pentru corespondență/formalități între CNAIR și constructori sau de o întârziere efectivă a evaluării ofertelor. Licitația a fost lansată pe 1 iunie 2021, în septembrie au fost depuse cele 39 de oferte, iar termenul de evaluare 60 de zile a fost amânat din 14 decembrie 2021 pentru 22 februarie 2022.

Pe 17 februarie, fostul ministru Cătălin Drulă, într-un apel public, îl provoca pe Sorin Grindeanu să nu ,,rateze” și termenul de 22 februarie pentru desemnarea câștigătorilor : ,,„O șansă istorică pentru România, PNRR, este făcută praf de PSD-PNL. Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din toate PNRR-urile din Europa, autostrada A7, bate pasul pe loc și deja intrăm în mari întârzieri. CUM să nu fii în stare din septembrie până acum nici să dai un câștigător la licitațiile celor 3 loturi din autostrada A7 Ploiești – Buzău? Ultima amânare a fost pentru 22 februarie ca termen limită de evaluare a ofertelor. Sorine, o ratezi și pe asta? Jumătate din autostradă, adică de la Focșani la Bacău și apoi până la Pașcani, nu e nici azi licitată și o promit abia la jumătatea anului”

Cele două jaloane din PNRR stabilesc borna 2024 pentru ca jumătate din Autostradă, adică secțiunile Ploiești -Buzău și Buzău-Focșani să fie deja construite și august 2026 pentru recepția întregului proiect Ploiești-Pașcani (320 km.)

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
Captură SICAP

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E cum v-am spus!
    A 7 s-a nascut moarta!
    Un balci al Companiei la care apare meteoric si Dombul Ministru!
    🤣🤣

  2. Cu o lepadatura total INCOMPETENTA – dar cu smecherie si pungasie PSD-ista cum credeati ca va functiona bine CNAIR si toata treaba de la transportuei ! Vom pierde sute de milioane de euro cu acest gainar ordinar pus de PSD la Min. Transporturilor ! Se vede si de pe Luna !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.