Preţurile producției industriale în UE au crescut cu 31% într-un an. Irlanda și România au înregistrat cele mai semnificative majorări

fabrica, productie Sursa foto: Pexels/ Kateryna Babaieva

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna februarie 2022 comparativ cu luna februarie 2021, o creştere de 31,1% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 31,4% în zona euro, iar Irlanda şi România au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE în ritm anual, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (63,4%) şi România (57,7%). Eurostat precizează că în septembrie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un avans de 83,6% al preţurilor la energie şi de o creştere de 21,1% a preţurilor bunurilor intermediare.

De la o lună la alta, februarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2021, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 1,1% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană. Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut în majoritatea statelor membre, cu excepţia Irlandei, Finlandei, Letoniei şi Bulgariei. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Slovacia (13,6%), Slovenia (5,7%) şi Grecia (4,8%). În România, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere mai mică decât media din UE (1%) de la o lună la alta.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

În februarie, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la bunurile intermediare, care au înregistrat un avans de 1,5%, urmate de o creştere de 1,4% a preţurilor la energie.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Datele anunțate de Institutul Național de Statistică la începutul săptămânii arată că preţurile producţiei industriale pe total – piaţa internă şi piaţa externă – au crescut cu 43,8% în februarie comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Pentru extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, majorarea a fost de 246%.