Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că actul normativ privind legea Băncilor Naționale de Dezvoltare a zăcut timp de 4-5 ani la Ministerul Finanțelor, iar decidenții săi nu s-au hotărât cum se poate crea acest cadrul. Acesta spune că acest proiect va fi dezbătut și adoptat cât mai repede posibil, astfel încât la sfârșitul anului să avem și prima bancă.
„Este un act normativ (Legea băncilor naţionale de dezvoltare – n. r.) pe care l-am găsit zăcând în Ministerul Finanţelor de 5 ani, 4 ani, pentru că decidenţii de-a lungul timpului nu se hotărâseră cum se vor înfiinţa sau cum se poate crea cadrul acesta. Este un proiect de lege pe care l-am adoptat în regim de urgenţă în Guvern şi am cerut Parlamentului ca acest proiect să fie dezbătut şi adoptat cât mai repede posibil, astfel încât pe final de an să avem şi prima bancă, primul act normativ de înfiinţare a primei bănci naţionale de dezvoltare”, a declarat Adrian Câciu, în cadrul conferinței „Piaţa de capital: reglementări şi facilităţi menite să dezvolte piaţa de capital”.
Potrivit acestuia, capitalul negativ din economie trebuie să fie asanat, iar acel moment trebuie asumat împreună.
„Accesul la capital, bancabilitatea companiilor. Trebuie să ne asumăm împreună acel moment în care capitalul negativ din economie, într-un mod zic eu inteligent….capitalul negativ din economie începe să fie – o să folosesc un cuvânt care, recunosc, nu îmi place, l-am găsit în programul de guvernare – să fie asanat. Deci, o restructurare a capitalului negativ, o îndreptare a companiilor către zona de creştere a dimensiunii activelor, de plată a datoriilor, de renunţare la fenomene care nu sunt structurale, dar au devenit aşa atât de repetitive încât sunt un model economic. Acel capital îl scoatem, nu ne plătim datoriile şi după care împrumutăm companiile. Mă rog, o metodă la care chiar vă invit să gândim împreună, indiferent de partidul politic, în perioada următoare, după ce terminăm şi dezbaterile, poate, pe zona aceasta fiscală, pentru că trebuie să îmbunătăţim neapărat legislaţia comercială. Dacă nu vom înţelege că economia românească trebuie să fie creată pe principii de bază economice, nu vom face decât să prelungim acest model de a pune antreprenorii în situaţia de a fi vulnerabili”, a spus Adrian Câciu.