Forţată de o nouă prevedere legală, Apple a început să permită dezvoltatorilor aplicaţiilor disponibile în Coreea de Sud să opereze plăţi şi prin alte sisteme decât cel oferit de compania americană, transmite News.ro.
În Coreea de Sud, dezvoltatorii de aplicaţii pentru iPhone şi iPad au acum şi alte opţiuni pentru plăţi în afară de cea impusă de Apple pentru App Store. Compania americană oferă această opţiune constrânsă de o nouă lege din această ţară.
Situaţia este similară cu cea din Olanda, cu mare deosebire că, dacă în Olanda au fost în discuţie doar aplicaţiile matrimoniale, în Coreea de Sud prevederea se aplică tuturor aplicaţiilor.
Apple se conformează cu noua lege, însă o face sub proprii termeni. În mare, sunt aceiaşi termeni pe care Apple a încercat să-i impună şi în Olanda, însă, în urma amenzilor şi a presiunilor autorităţilor, a trebuit facă un pas înapoi şi ofere mai multă libertate în privinţa plăţilor.
Apple va percepe un comision de 26% din plăţile făcute cu sistemele terţe de plată în Coreea de Sud, ceea ce lasă un spaţiu foarte mic de manevră pentru concurenţi, care ar trebui să încerce să ofere un preţ mai bun decât Apple şi să obţină şi un profit din diferenţa de 4%.
Există şi alte constrângeri pe care compania americană le impune acestui sistem. De exemplu, sistemele terţe de plată nu pot fi implementate împreună cu cel oferit de Apple. Cu alte cuvinte, dezvoltatorii trebuie să aleagă între soluţia Apple şi o altă soluţie de plată.
De asemenea, soluţiile terţe trebuie să opereze plăţile doar în aplicaţie, nefiind permisă trimiterea către un site extern, unde să se facă plata.
Dezvoltatorii interesaţi vor trebui să facă o cerere specială pentru a folosi un alt sistem de plată. Dacă aplicaţia este disponibilă şi în alte regiuni, aceştia vor trebui să trimită către Apple un kit de instalare separat pentru Coreea de Sud.