Petrom, cea mai importantă companie de petrol şi gaze din România, poate trece sub controlul unui consorţiu norvegian, care doreşte să preia nu numai 31,5% din acţiunile principalului acţionar al companiei româneşti, OMV, cât a anunţat în urmă cu o lună Trend, ci un pachet de control de cel puţin 51%, susţine presa austriacă, citată de Profit.ro. Potrivit Kurier şi Der Standard, pentru a scăpa de dependenţa de gazele ruseşti, guvernul austriac ar fi extrem de interesat în realizarea tranzacţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

O eventuală preluare de către norvegieni a pachetului majoritar în business-ul de dezvoltare şi producţie hidrocarburi al OMV ar putea fi benefică şi pentru exploatarea Neptun Deep.

Spre deosebire de OMV, care, deşi mai deţine participaţii în proiecte offshore de mare adâncime, nu este operator în niciunul dintre acestea, companiile norvegiene au know how-ul necesar dezvoltării unor astfel de zăcăminte, precizează Profit.ro.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Pentru a-i convinge pe oficialii vienezi, consorţiul norvegian s-a oferit să garanteze furnizarea a peste 80% din necesarul de consum anual de gaze al Austriei, şi anume 75 TWh. În prezent, consumul anual de gaze al Austriei se ridică la aproximativ 90 TWh.