Perspectivele economice mondiale sunt chiar mai sumbre decât se preconiza luna trecută, a anunțat duminică Fondul Monetar Internațional, citând o înrăutățire constantă a sondajelor directorilor de achiziții din ultimele luni, informează Reuters.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Fondul a pus perspectivele mai sumbre pe seama înăspririi politicii monetare declanșate de inflația persistentă, ridicată și generalizată, a impulsului slab de creștere din China și a întreruperilor continue ale aprovizionării și a insecurității alimentare cauzate de invazia Rusiei în Ucraina.
Luna trecută, creditorul mondial și-a redus prognoza de creștere globală pentru 2023 la 2,7%, de la o prognoză anterioară de 2,9%.
Într-o postare de blog pregătită pentru un summit al liderilor G20 din Indonezia, FMI a afirmat că indicatorii recenți de înaltă frecvență “confirmă că perspectivele sunt mai sumbre”, în special în Europa.
Acesta a precizat că indicii recenți ai managerilor de achiziții care măsoară activitatea din sectorul manufacturier și din cel al serviciilor au semnalat o slăbiciune în majoritatea economiilor majore ale Grupului celor 20 de state membre, activitatea economică urmând să se contracte, în timp ce inflația se menține încă la un nivel încăpățânat.
Indicatorii pentru o parte tot mai mare din țările G20 au scăzut de la teritoriul de expansiune de la începutul acestui an la niveluri care semnalează contracția”, a declarat FMI, adăugând că fragmentarea globală s-a adăugat la “o confluență de riscuri de scădere”.
“Provocările cu care se confruntă economia mondială sunt imense, iar indicatorii economici în scădere indică noi provocări în continuare”, a spus FMI, adăugând că mediul politic actual este “neobișnuit de nesigur”.
O agravare a crizei energetice din Europa ar afecta grav creșterea economică și ar crește inflația, în timp ce o inflație ridicată prelungită ar putea determina majorări ale dobânzii de politică monetară mai mari decât se preconiza și o înăsprire suplimentară a condițiilor financiare globale.
Acest lucru, la rândul său, ar reprezenta “riscuri tot mai mari de criză a datoriilor suverane pentru economiile vulnerabile”, a declarat FMI.
Evenimentele meteorologice din ce în ce mai severe ar afecta, de asemenea, creșterea economică la nivel mondial, a mai spus FMI.