Metroul din Cluj-Napoca: Primăria anunță cine va construi magistrala de 9 miliarde lei pe 28 decembrie. Evaluarea ofertelor a fost prelungită cu o lună

Gulermak Metrou Istanbul

Primăria Cluj-Napoca a prelungit cu o lună, până pe 28 decembrie 2022, termenul-limită pentru evaluarea celor două oferte primite la licitația pentru Magistrala M1, cel mai mare contract din Transporturi scos la licitație până acum, potrivit datelor publicate vineri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Licitația a fost lansată în martie 2022 apoi a fost prelungită cu aproximativ două luni pentru actualizarea costurilor și avea termen la 30 noiembrie pentru desemnarea câștigătorului, așa cum a arătat Economedia aici.

La termenul limită, 28 octombrie 2022, oferte au depus doi constructori puternici din Turcia, Dogus și Gulermak, firme care au în portofoliu liniile de metrou din Istanbul sau Dubai. Potrivit ClubFeroviar, Gulermak și Alstom aduc în Ardeal echipa care a extins metroul din Dubai. În prima asociere unde Gulermak este lider, sunt incluși și constructori români specializați în lucrări feroviare precum Arcada, Alstom sau TIAB ca ofertanți sau subcontractori, iar în asocierea condusă de Dogus companii precum Siemens Mobility și Tekfen.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pentru primele 9 stații din proiect (lucrări la structură) este asigurată o finanțare de 300 de milioane de euro prin PNRR. Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti. „Construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens) și un depou suprateran. Cluj Napoca este al doilea oraş din România după numărul de locuitori, iar valorile de circulaţie pe DN 1 Floreşti – Cluj Napoca sunt comparabile cu cele de pe DN 1 Otopeni – Bucureşti (şosea cu 6 benzi)”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

Compania Alstom este primul constructor care a anunțat, oficial, interesul pentru magistrala de metrou din Cluj-Napoca, licitație lansată în primăvară pentru un cost de doar 1,3 miliarde euro, mult sub valorile reale pentru un proiect de infrastructură feroviară atât de complicat.

Dacă metroul de la Cluj-Napoca este în procedură destul de avansată de licitație (rămâne de văzut dacă turcii se vor contesta între ei), metroul din București, finanțat de asemenea prin PNRR, așteaptă decizia Comisiei Europene pentru transferul celor 300 de milioane de euro de pe M4 pe M6 Gara de Nord – Băneasa. Dacă decizia este favorabilă, atunci banii nu vor fi pierduți pentru că turcii de la Alsim Alarko urmează să înceapă lucrările până la vară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: