Autostrada Moldovei: Compania de Drumuri a semnat cu UMB contractele pentru Autostrada Focșani – Bacău. Ciolacu: Știm bine ce „apucături” are UMB că termină autostrăzile înainte de termen

UMB lot 3 Sursa CNAIR

Compania de Drumuri a semnat joi cu UMB contractele de execuție pentru cele trei loturi ale Autostrăzii Focșani – Bacău, cea mai lungă secțiune a Autostrăzii Moldovei A7 Ploiești – Pașcani. Autostrada Bacău – Focșani are o lungime de 96 de kilometri, cuprinde trei loturi, iar durata de execuție este de 30 de luni. Contractele au o valoare de 6,5 miliarde lei și sunt parțial finanțate prin PNRR.

Pentru secțiunea Focșani – Bacău, contractele s-au semnat la puțin timp după desemnarea câștigătorului pentru că nu s-au depus contestații, spre deosebire de loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Buzău – Focșani, unde contestațiile Tekfen au fost admise și au întârziat procedura cu aproximativ 2 luni.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a spus joi la Prefectura Bacău că, prin PNRR, Ministerul Transporturilor a semnat deja contracte de 18 miliarde lei, din care 6,5 miliarde prin contractele semnate joi cu UMB. Moldova va avea autostradă în termen după o așteptare de peste 30 de ani, timp în care românii „s-au săturat de promisiuni”. Ciolacu a lăudat performanțele UMB pe șantiere: „Știm foarte bine ce apucături are de a finaliza mai devreme toate proiectele”.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Pentru Lotul 1 (Focșani – Domnești Târg), cu o lungime de 35,60 km, valoarea de atribuire este de 2,354 miliarde de lei, fără TVA. Are două noduri rutiere, 32 de pasaje, 2 parcări de scurtă durată și un Centru de Întreținere.

Pentru Lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni), cu o lungime de 38,78 km, valoare de atribuire este 2,485 miliarde de lei, fără TVA. Are două noduri rutiere, 35 de poduri și pasaje, 2 parcări de scurtă durată și un Centru de Întreținere.

Pentru Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău), cu o lungime de 21,52 km, valoare de atribuire este de 1,673 miliarde de lei, fără TVA. Are un nod rutier, 24 de pasaje, un Centru de Întreținere, dar fără parcări.

Traseul autostrăzii are o lungime de 95,9 km și se desfășoară pe teritoriile administrative ale județelor:
– Vrancea (de la km 0+000 până la km 52+427) și cuprinde următoarele localități: Municipiul Adjud, orașele Odobești, Mărășești, Panciu, comunele Vânători, Garoafa, Bolotești, Trifești, Movilița, Pufești și Ruginești)
– Bacău (de la km 52+427 până la km 95+902,35) și cuprinde următoarele localități: Comunele Sascut, Valea Seacă, Orbeni, Parava, Răcăciuni, Cleja, Făraoani și Nicolae Bălcescu.

CNAIR a anunțat rezultatele licitației pentru secțiunea Focșani – Bacău pe 25 noiembrie, urmând ca în scurt timp să fie desemnați câștigătorii/câștigătorul și pentru ultimele trei loturi din Autostrada Moldovei, segmentul Bacău – Pașcani, unde se pare că tot UMB a avut cele mai bune oferte. Deși secțiunea Bacău – Pașcani a fost lansată în licitație înaintea secțiunii Focșani – Bacău, a avut 23 de oferte, în timp ce pentru segmentul Focșani – Bacău CNAIR a primit 12 candidaturi, deci pentru ultimele trei loturi ale A7 Comisia de Evaluare are nevoie de mai mult timp pentru analiză. Totodată, cel mai probabil până la sfârșitul lunii, Guvernul va aproba exproprieri de 34 de milioane de lei pentru execuția celor trei loturi ale Autostrăzii Focșani – Bacău. Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost aprobat și publicat de Ministerul Transporturilor și cuprinde peste 11.000 de imobile cu o suprafață de peste 15 milioane metri pătrați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: