Acord politic la nivelul UE pentru creşterea transparenţei fiscale a multinaţionalelor

Taxe pixabay.com

Europarlamentarii şi Consiliul UE, care reprezintă statele membre ale UE, au ajuns marţi seară la un acord politic privind consolidarea transparenţei fiscale a multinaţionalelor, pe măsură ce presiunea internaţională creşte în favoarea unei impozitări mai mari, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Directiva rezultată dintr-o propunere a Comisiei Europene prezentată în 2016 prevede că multinaţionalele cu o cifră de afaceri anuală de peste 750 de milioane de euro vor fi obligate să îşi declare profiturile, numărul angajaţilor şi valoarea impozitelor în fiecare din statele membre UE în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi în jurisdicţiile de pe lista neagră a paradisurilor fiscale ale UE.

Această obligaţie de “raportare publică în fiecare ţară” a fost salutată de preşedinţia portugheză a Consiliului UE, precum şi de mai multe grupuri politice din Parlamentul European, inclusiv drept un pas important înainte pentru mai multă justiţie fiscală.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Mai multe ONG-uri şi stânga radicală au exprimat însă critici.

Acordul la care au ajuns echipele de negociere urmează să fie aprobat în mod oficial de eurodeputaţi în cadrul unei şedinţe plenare.

Aceste evoluţii au loc pe fondul relansării negocierilor la nivelul OCDE privind impozitarea profiturilor multinaţionalelor la propunerea preşedintelui american Joe Biden, favorabil introducerii unei rate minime de impozitare de 15%.

Noua directivă europeană a fost propusă ca răspuns la o serie de scandaluri fiscale internaţionale, precum LuxLeaks şi Panama Papers.

“Într-un moment în care concetăţenii noştri se străduiesc să depăşească efectele pandemiei, este mai important ca niciodată să cerem o transparenţă financiară reală”, a comentat ministrul portughez al economiei, Pedro Siza Vieira, evaluând la 50 de miliarde de euro pierderile anuale a veniturilor în UE generate de evaziunea fiscală.

“Transparenţa este un instrument esenţial şi formidabil pentru a combate flagelul evaziunii fiscale. Prin urmare, acordul la care s-a ajuns astăzi este un pas major înainte”, a declarat europarlamentarul Damien Careme din partea Verzilor. El şi-a exprimat totuşi regretul în legătură cu introducerea de către Consiliul European a unei clauze de salvgardare care ar putea permite anumitor companii să evite obligaţia de a raporta.

Stânga radicală a denunţat un “acord cu jumătăţi de măsură” deoarece “restricţionează aplicarea raportării publice la (…) numai 46 de ţări, adică mai puţin de 20% din jurisdicţiile lumii”.

“Acest acord exclude peste 80% din statele lumii, inclusiv paradisuri fiscale notorii precum Bahamas, Elveţia sau Insulele Cayman, pentru care companiile nu vor trebui să publice nicio informaţie. Cum putem pretinde că luptăm împotriva evaziunii fiscale cu date atât de parţiale?”, a reacţionat europarlamentara Manon Aubry (Franţa Nesupusă).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: