Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice, exprimate ca pondere în produsul intern brut, au crescut cu 1,3 puncte procentuale, în trimestrul III din 2021, ajungând la 26%, în special pe seama majorării depozitelor şi numerarului, conform datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR) și citate de Agerpres.
“Elementele înregistrate sub acest instrument financiar au cunoscut o creştere de 1,2 puncte procentuale în trimestrul III 2021, comparativ cu acelaşi trimestru al anului anterior, şi au reprezentat 5,7 la sută din PIB pe seama emisiunilor noi de titluri de natura datoriei. Deţinerile de acţiuni şi alte participaţii ale statului au înregistrat o apreciere de 0,7 puncte procentuale, ajungând la 10,7 la sută din PIB. Poziţia alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) a scăzut cu 0,6 puncte procentuale, până la 6,7 la sută din PIB în trimestrul III 2021”, se menţionează în raportul BNR.
Potrivit sursei citate, angajamentele financiare ale administraţiei publice s-au majorat cu 3,3 puncte procentuale la finalul trimestrului al treilea al anului trecut, în comparaţie cu perioada similară din 2020, reprezentând 56,4% din PIB. Creşterea acestui instrument financiar este explicată de evoluţia emisiunilor de titluri de natura datoriei, lansate atât pentru finanţarea deficitului bugetar, cât şi pentru refinanţarea datoriei publice, în lei şi în valută. Astfel, au fost emise euroobligaţiuni de 3,5 miliarde euro, pe termen lung. Pe 26 august 2021 a fost redeschisă, prin licitaţie, o emisiune de titluri de stat denominate în euro, în urma acestei operaţiuni crescând suma iniţial anunţată, de la 100 milioane euro, la 176,25 milioane euro. În trimestrul III al anului 2021, acest instrument de datorie a reprezentat 41,6% din PIB, cu 2,5 puncte procentuale mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Soldul creditelor angajate a crescut cu 0,9 puncte procentuale în perioada analizată, ajungând la 6,2% din PIB, iar elementele din categoria altor sume de plătit s-au diminuat cu 0,1 puncte procentuale, până la 7,7% sută din PIB.
Sectorul administraţiilor publice a înregistrat necesar de finanţare de 0,9% din PIB în trimestrul III 2021, faţă de 1,9% la sută din PIB în trimestrul III 2020.
Administraţia centrală a prezentat necesar de finanţare de 0,9% din PIB (2,3% din PIB în T3 2020), iar administraţiile locale au înregistrat capacitate de finanţare de 0,2% din PIB (0,02% din PIB în T3 2020).
Administraţiile de securitate socială au avut un necesar de finanţare de 0,2% în trimestrul III 2021, în timp ce în trimestrul III 2020 au înregistrat capacitate de finanţare de 0,4% din PIB.