Adrian Codîrlașu, CFA: “Politica fiscală reprezintă principalul risc asupra inflaţiei”

inflatie bani echilibru balanta Sursa foto: Dreamstime

Politica fiscală reprezintă principalul risc asupra inflaţiei, nu numai anul acesta, ci mai ales anul viitor, când este de aşteptat o creştere a taxelor, a declarat, joi, Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România, citat de Agerpres.

“Cred că politica fiscală e principalul risc asupra inflaţiei, nu numai anul acesta, ci mai ales anul viitor. Deficitul bugetar vedem că e nesustenabil, iar dacă ne uităm la cheltuielile angajate, vor exploda la anul. Vom fi în procedură de deficit excesiv. Vedem că deja riscăm să nu primim fonduri din PNRR, care asta da, asta ar putea duce la înrăutăţirea ratingului. Mi se pare esenţial să luăm banii din PNRR. Prin urmare, ar trebui la anul să ne aşteptăm la taxe extrem de puternice. Adică anul viitor va fi adevărata creştere de taxare în economia românească. Şi în aceste condiţii, crescând taxele, vom avea şi inflaţia aferentă. Deci da, vor mai fi şocuri pe inflaţie. Mă aştept să mai fie şocuri pe inflaţie şi inflaţia să scadă gradual, dar vine un asemenea şoc din politica fiscală care iarăşi ne va lua poate un an, un an şi jumătate, să-l ducem înapoi în ţintă”, a spus Adrian Codirlaşu, la conferinţa “România încotro? Inflaţia 2024, perspective globale şi naţionale”, eveniment organizat de Oxygen Events.

La rândul său, Florian Libocor, economist şef BRD-GSG, a spus că nu putem să ne aşteptăm la o relaxare a politicilor monetare pe canalul dobândă mai devreme de a doua parte a anului. El a menţionat că vorbeşte în nume personal şi nu implică instituţia la care lucrează.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Libocor a precizat că nici în a doua parte a anului nu este cazul să aşteptăm o reducere consistentă a dobânzii de referinţă, ci de cel mult un punct procentual, iar acesta este o aşteptare relativ optimistă. O reducere accelerată a dobânzii nu s-ar justifica pentru că dinamica preţurilor nu poate fi folosită ca argument, a subliniat el.

De asemenea, Florian Libocor a afirmat că nu ne putem aştepta ca o politica monetară să corecteze deficienţele unei politici fiscale şi nici invers şi a menţionat că acestea trebuie să meargă în aceeaşi direcţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Fals : Teoria Economica Ortodoxa e coada dracului. (o sa termin o carte si v-o dau in privat, daca va ganditi sa-mi raspundeti..nu v-am zis de rau)

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.