Circa 758 de tineri fermieri bihoreni au încasat aproape 40 de milioane euro până săptămâna trecută, din fonduri europene, pentru începerea activității în agricultură, relatează publicația „Bihoreanul”.
„39.750.000 euro, reprezentând prima tranșă de plată, au fost virați în conturile tinerilor fermieri bihoreni ale căror proiecte au fost selectate pentru finanțare prin intervenția DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, parte a Planului Strategic PAC 2023-2027”, a anunțat joi Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor.
Valoarea totală a finanțărilor, pentru care au concurat peste 1.000 de proiecte, se ridică la 53 de milioane de euro.
„Agricultura a devenit din nou o ocupație profitabilă, iar tot mai mulți tineri aleg să se întoarcă la rădăcini. Bihorul se remarcă printr-un apetit crescut pentru fondurile europene, ceea ce ne dă speranță că mediul rural va deveni un motor economic tot mai important”, a declarat directorul OJFIR Bihor, Cristian Buzlea.
Din sprijinul financiar nerambursabil, care poate ajunge până la 700.000 euro, tinerii fermieri și-au propus să achiziționeze de la tractoare la sisteme de irigații, șă construiască solarii și unități de procesare ale produselor agricole.
Bihorul are cei mai mulți tineri fermieri
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În cadrul programului, la nivel național, vor fi finanțate proiectele depuse de 3.570 de tineri fermieri.
Cu 758 de proiecte finanțate, Bihorul are cei mai mulți tineri agricultori care au obținut finanțări pentru inițierea în ferme, comparativ cu județele Dâmbovița (426 beneficiari), Bistrița-Năsăud (400 beneficiari) și Cluj (380 beneficiari).
Bugetul sesiunii de depunere a proiectelor pe această direcție de finanțare, lansată în noiembrie 2023, se ridică la 250,6 milioane euro. Finanțările vor fi alocate în două tranșe, din care plățile din prima tranșă, reprezentând 70% din valoarea fiecărui proiect, au fost deja făcute.
Diferența de 25% va fi plătită beneficiarului într-o perioadă de cel mult trei ani, în funcție de ritmul de implementare a proiectului de afaceri al fiecărui beneficiar.