AI în turism: Cum modifică noile tehnologii industria de Travel?

turism-turisti-vacanta-concediu-calatorie-relaxare-bagaje-pexels-e1603631448437

Ca în multe alte domenii, ChatGPT aduce schimbări și în segmentul călătoriilor: tehnologia este prezentă în industria de travel, remodelând traseul clientului și transformând esențial modalitatea în care sunt gestionate operațiunile de călătorie, arată o analiză publicată de portalul Horeca.ro, care citează date Euromonitor.

Conform unui studiu Euromonitor, 66% din totalul rezervărilor se va face online în 2023, iar 35% din totalul vânzărilor online se va realiza cu ajutorul telefonului mobil. În atare condiții, a unei industrii de travel extrem de digitalizată, schimbările provocate de inteligența artificială generativă sunt deja mari și vor fi și mai mari. Acestea țin inclusiv de împărtășirea din ce în ce mai mult a datelor private ale consumatorilor, pentru a permite o personalizare reală, notează analiza.

Potrivit aceluiași studiu Euromonitor, 45,1% dintre consumatori au fost de acord că sunt îngrijorați de cantitatea de date pe care companiile le dețin despre ei în anul 2023, în timp ce doar 23,1% se simt în control asupra datelor lor și 21,8% nu ar fi dispuși să împărtășească deloc informații personale.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

 

Inteligența artificială generativă în top

Lansată în noiembrie 2022 de OpenAI, cu sprijinul Microsoft, adoptarea tehnologiei ChatGPT s-a realizat cu o viteză record, ajungând la 100 de milioane de utilizatori în două luni. A devenit virală în principal datorită capacității de a crea conținut sub formă de text sau vizuală, răspunzând la întrebări și oferind recomandări într-un mod natural.

Potrivit ChatGPT însuși, „ChatGPT este un model de limbaj care poate efectua o gamă largă de sarcini legate de procesarea și generarea de limbaj natural”.

Apariția acestui program a condus la o nouă fază accelerată de automatizare, sarcini atât de diverse, precum operațiunile, comunicarea, marketingul, promovarea, vânzările, codificarea și chiar sustenabilitatea, toate fiind supuse unei transformări.

Astfel, un procent de 97,8% dintre directorii din turism au declarat că IA (inteligența artificială) va avea un impact răsunător în următorii unu – cinci ani. (Euromonitor).

Planificarea personalizată a călătoriilor

Expedia a anunțat în aprilie 2023 colaborarea sa cu OpenAI, oferind planificarea călătoriilor în aplicație cu ajutorul ChatGPT pentru iOS, precum și un plug-in pentru utilizatorii ChatGPT Plus. Expedia ChatGPT poate acorda recomandări personalizate și facilitează rezervările. Practic, acționează ca un asistent virtual de călătorie, venind cu informații relevante în ceea ce privește hotelurile, zborurile și punctele de atracție ale destinației.

Kayak și OpenTable de la Booking Holdings au anunțat, de asemenea, plug-in-uri ChatGPT. Alte nume mari din turism, precum TripAdvisor, GetYourGuide și Klook, au urmat același exemplu. Trip.com a integrat ChatGPT în TripGen, chatbotul său AI recent lansat, care oferă asistență în timp real, planificare a itinerariului și sfaturi de rezervare în etapa de pregătire a călătoriei. Între timp, hotelurile și companiile aeriene apelează și ele la AI generativă pentru serviciul clienți, automatizând sarcinile mărunte.

Este de așteptat așadar ca ChatGPT să fie tot mai mult integrat în diferitele etape ale parcursului de călătorie pentru care a optat clientul. Inteligența artificială generativă se află doar la începutul călătoriei sale, oferindu-le consumatorilor „concierge-ul suprem” la îndemâna lor, după cum spune Airbnb.

Adoptarea AI creează controverse și riscuri

Analiza notează că adoptarea inteligenței artificiale nu va fi ușoară, deoarece există preocupări majore cu privire la confidențialitatea datelor consumatorilor, țări precum Italia interzicând temporar ChatGPT. Există, de asemenea, preocupări legate de faptul că modelele lingvistice de mari dimensiuni se bazează pe cunoștințe neactualizate regăsite pe internet, cu un decalaj de doi ani în cazul ChatGPT.

În plus, riscurile de amplificare a dezinformării, a prejudecăților și a inegalității sunt ridicate.

Un alt risc asociat cu ChatGPT este acela că totul poate deveni din ce în ce mai generic, ceea ce va duce la o pierdere de autenticitate a destinațiilor și experiențelor de călătorie.

De asemenea, va fi necesar un control al calității furnizării de servicii pentru a fi siguri că nu se strecoară neconcordanțe între călătoriile de vis create de inteligența artificială generativă și îndeplinirea lor la standardul potrivit în lumea reală, ceea ce va duce la nemulțumirea consumatorilor.

Inteligența artificială redefinește sectorul muncii

Deja se întrevede ceea ce poate genera automatizarea în masă în sectorul muncii, în special în ceea ce privește sarcinile de rutină, repetitive. Autorii analizei spun că partea pozitivă se cristalizează sub forma oportunității de a trece la o săptămână de lucru de patru zile, ceea ce creează o cerere suplimentară de petrecere a timpului liber și de călătorii diverse. Între timp, se perfecționează forța de muncă în domenii ce aparțin creativității și empatiei, în care mașinile nu pot concura.

În urmă cu trei decenii, agențiile de turism s-au confruntat cu schimbări mari din cauza creșterii rezervărilor online, ce au condus la închiderea în masă a punctelor de lucru și la pierderea de locuri de muncă. Acum, pe măsură ce inteligența artificială generativă accelerează automatizarea sarcinilor în fiecare etapă a călătoriei clientului (înainte, în timpul și după călătorie), sectorul este pregătit pentru și mai multe schimbări, nptează analiza. Având în vedere că Microsoft plănuiește să integreze AI generativă în software-ul său Microsoft 365 Copilot, aceasta va deveni din ce în ce mai prezentă în viața și munca de zi cu zi, consideră cei de la Horeca.ro.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: