Airbus se oferă să asambleze avionul Eurofighter în Elveţia, pentru a obţine un contract de 6 miliarde de franci elveţieni în domeniul apărării

Airbus s-a oferit să asambleze avionul Eurofighter în Elveţia, pentru a obţine din partea Bernei un contract de 6 miliarde de franci elveţieni în domeniul apărării, a declarat un director pentru vânzări al grupului, transmite Reuters, citat de news.ro.

Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie, care produc avionul de luptă Eurofighter, au oferit, de asemenea, Bernei o cooperare politică extinsă în cazul în care vor câştiga licitaţia elveţiană dintre două avioane de vânătoare americane şi două europene, care urmează să fie livrate până în 2025.

Cabinetul elveţian urmează să decidă miercuri între Eurofighter, Rafale, produs de grupul francez Dassault, Boeing F / A-18 Super Hornet şi Lockheed Martin’s F35-A Lightning II, pentru a înlocui avioanele F / A-18 Hornets.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Televiziunea elveţiană a relatat recent că F-35 a oferit cele mai bune caracteristici tehnice şi financiare într-o evaluare elveţiană, dar decizia finală era încă deschisă.

Ziarul SonntagsZeitung l-a citat pe Bernhard Brenner, şef de vânzări la Airbus Defence and Space, spunând că Elveţia, care este ţară neutră, nu ar trebui să decidă doar prin această evaluare.

“Elementele economice şi politice sunt la fel de importante”, a spus el.

Ziarul a scris că Airbus a depus un dosar de 700 de pagini numai cu privire la ”compensaţiile” economice, referindu-se la tranzacţiile adiacente care întorc costurile contractului către furnizorii locali.

Guvernul este împărţit între cei care sunt în favoarea F-35 şi cei care ar prefera un acord european pentru a ajuta la îmbunătăţirea relaţiilor cu Uniunea Europeană, după ce Elveţia a renunţat la un proiect de tratat bilateral după ani de discuţii.

Miniştrii Apărării din Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie au scris anul trecut Bernei oferind nu doar cooperare militară şi instruire, ci şi parteneriate în economie, energie, ştiinţă, mediu, transport, securitate cibernetică şi infrastructură, a declarat Brenner pentru ziar.

Franţa a presat Berna să aleagă Rafale, în timp ce preşedintele SUA, Joe Biden, a discutat despre înţelegerea cu liderii elveţieni, în timp ce s-a aflat luna aceasta la Geneva, pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Ministerul elveţian al Apărării a refuzat să comenteze despre procesul de achiziţie a avioanelor de luptă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: