Ajutorul social trebuie văzut ca o modalitate de sprijin într-un moment critic din viaţa profesională a oricărui angajat care îşi pierde locul de muncă. Astfel, statul trebuie să vină în ajutorul cetăţeanului atunci când, punctual, are nevoie de ajutor, acordându-i acestuia un venit minim, pe o perioadă scurtă şi determinată de timp, până când acesta reuşeşte să îşi găsească un nou loc de muncă.
Pe lângă sprijinul financiar, şomerii trebuie să fie încurajaţi să reia activitatea de îndată ce noi oportunităţi apar. De aceea, cuantumul şi perioada acordării indemnizaţiei de şomaj împreună cu ajutorul social trebuie să fie corect stabilite. Atunci când sumele primite sub forma acestui ajutor sunt relativ suficiente pentru a menţine un nivel de trai similar celui anterior perioadei de şomaj şi când sunt acordate pe o perioadă de timp suficient de mare, oamenii au tendinţa de a se complace în situaţia confortabilă a şomajului, renunţând la a căuta activ un loc de muncă.
Mai mult, şomerii pot chiar să refuze oferte de muncă, în urma unui calcul destul de simplu pe care şi-l fac – dacă efortul depus la locul de muncă este superior sacrificiului bănesc reprezentat de diferenţa dintre salariul pe care l-ar obţine şi ajutorul de şomaj sau ajutorul social încasat, evident, şomerii vor alege să încaseze acel minim fără a munci, fără a se mai angaja. Cu atât mai mult cu cât acel ‘minim’ este din ce mai mare de la an la an, pentru că, să nu uităm, indemnizaţiile se calculeză ca procent din valoarea salariului minim brut pe ţară, care a cunoscut creşteri succesive în ultimii ani.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Dat fiind acest comportament indezirabil al şomerilor, costurile statului cu sprijinul acestora se poate mări semnificativ. Mediul de afaceri pierde la rândul său, prin faptul că procesul de recrutare devine anevoios şi costisitor. Aşa se întâmplă că firmele nu mai reuşesc să atragă forţa de muncă locală şi recurg frecvent la personal din diverse alte ţări, ceea ce implică totodată timpi mai mari de angajare şi costuri suplimentare pentru antreprenori.
Conform legislaţiei actuale şi Ministerului Muncii, definiţia şomerului presupune ca persoana să fie disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă. Or, refuzul unui loc de muncă ar trebui să echivaleze cu pierderea statului de şomer eligibil pentru indemnizaţie de şomaj sau pentru ajutorul social. La nivel european, dar nu numai există, unele prevederi sau propuneri de a suspenda plăţile beneficiilor pentru acei şomeri care refuză în repetate rânduri să accepte oferte de muncă existente pe piaţă. Un exemplu este cel al Germaniei. Trebuie să existe motive suficient de întemeiate pentru ca unui şomer să i se acorde indemnizaţie de şomaj sau ajutor social în condiţiile în care există locuri de muncă disponibile la care are acces şi ale căror sarcini le poate îndeplini pe baza pregătirii, studiilor sau experienţei sale.
Tănase Stamule este conferențiar universitar doctor și decanul Facultății de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine) din cadrul Academiei de Studii Economice. Predă cursurile de Managementul Afacerilor și Management Intercultural, în limba germană și franceză.