Rata prognozată a inflaţiei a atins, în aprilie, un maxim istoric al sondajului realizat lunar de CFA România, transmite asociația. În ceea ce priveşte deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022, valoarea medie a anticipaţiilor a crescut la 6,9%. Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2022, s-a redus la 2,3% faţă de 5,9% cât s-a prognozat anterior.
“Pe fondul aversiunii la risc declanşată de invazia Rusiei în Ucraina, precum şi a inflaţiei ridicate, componenta de anticipaţii a indicatorului de încredere macroeconomică al Asociaţiei CFA România şi-a continuat scăderea şi în luna aprilie. De asemenea, anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, rata prognozată a inflaţiei atingând un maxim istoric al sondajului. În ceea ce priveşte evoluţia ratelor de dobândă, participanţii la sondaj anticipează majorări suplimentare a ratei de dobândă de către Banca Naţională în următoarele 12 luni”, susţine Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
CFA precizează că indicatorul de încredere macroeconomică al Asociaţiei a rămas constant, la valoarea de 40,9 puncte. Aceasta situaţie s-a datorat evoluţiei divergente ale celor două componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a continuat să crească, ajungând la o valoare medie de 8,43%, în condiţiile în care răspunsurile au fost oferite anterior publicării raportului trimestrial asupra inflaţiei.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 82% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0048 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0584 lei pentru un euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ponderea respondenţilor care cred că preţurile proprietăţilor imobiliare rezidenţiale din marile oraşe vor creşte în următoarele 12 luni a ajuns la 13%, cel mai mic nivel din noiembrie 2020, concomitent cu majorarea ponderii participanţilor care considera că preţul va scădea (47,8%, cea mai mare pondere din noiembrie 2020). În acelaşi timp, 73,9% dintre participanţii la sondaj consideră preţurile proprietăţilor rezidenţiale din principalele oraşe ca fiind supraevaluate.
În ceea ce priveşte deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022, valoarea medie a anticipaţiilor a crescut la 6,9%. Evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2022, s-a redus la 2,3% faţă de 5,9% cât s-a prognozat anterior.
Sondajul CFA este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participantii sunt membri ai Asociației CFA România si candidații pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.
Asociația CFA Romania are peste 250 de membri, deținatori ai titlului de Chartered Financial Analyst.