Analiză, în așteptarea embargoului pregătit de UE. Harta dependenței țărilor europene de petrolul rusesc/ Pentru România, o treime din importuri vin dinspre țara care a invadat Ucraina

petrol 1 Sursa foto: Pixabay

În fața dovezilor tot mai numeroase a atrocităților comise de Rusia în Ucraina, Uniunea Europeană se pregătește să mai impună un pachet de sancțiuni economice, care să taie din resursele de război, iar tema cea mai sensibilă în blocul comunitar rămâne energia. Pentru următoarea rundă de sancțiuni, UE propune embargo la importurile de petrol din Rusia, dar statele din blocul comunitar nu au reușit până acum să ajungă la o decizie comună și încă se negoziază soluții pentru statele foarte dependente de petrol. În acest context, cum arată harta dependenței de petrol rusesc în Europa?

Cele mai mari cantități de petrol și produse din petrol sunt importate de Germania, Olanda și Polonia, arată datele sintetizate, la solicitarea Economedia, de echipa de cercetători a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează și proiectul de cercetare COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor. Embargoul de petrol, care ar urma să fie introdus treptat de UE, aduce o serie de provocări pentru România, dar acestea sunt gestionabile, spun specialiștii. Asta în condițiile în care România a importat în 2020 3,56 de milioane de tone de petrol și produse petroliere din Rusia, ceea ce reprezintă doar 2% din totalul importurilor UE din Rusia

Context actual. Prețul petrolului a crescut miercuri, după ce a scăzut cu aproape 10% în ultimele două sesiuni, susținut de preocupările privind aprovizionarea, notează Reuters. Asta în timp ce Uniunea Europeană încearcă să mobilizeze sprijin pentru embargoul asupra petrolului rusesc, iar fluxurile de gaze către Europa printr-un punct cheie de tranzit din Ucraina au secat. UE a propus un embargo asupra petrolului rusesc, despre care analiştii spun că ar înăspri şi mai mult piaţa şi va modifica fluxurile comerciale. Decizia are nevoie susținerea unanimă a țărilor UE, dar votul a fost amânat, deoarece Ungaria e încă mai greu de convins.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Harta dependenței de petrol rusesc în Europa

Conform datelor economiștilor de la UBB, cele mai mari cantități de petrol și produse din petrol sunt importate de Germania, Olanda și Polonia. Important de menționat: țările cu cele mai mari procentaje rusești în totalul importurilor acestor produse sunt Slovacia, Lituania și Polonia.

Datele prezentate în grafic sunt cele aferente anului 2020, dar rămân relevante, în contextul în care, în acest sector, modificările anuale nu sunt spectaculoase.

La nivelul UE, 23% din importurile de petrol vin din Rusia, 34% din țări europene, iar 43% din alte țări.

În ceea ce privește România, țara noastră este peste media UE, în ceea ce privește dependența de invadatorul din Ucraina: o treime din importuri sunt asigurate din Rusia, la nivelul anului 2020, 19% vin din țări europene și 49% din alte țări. Dacă analizăm cantitățile, suntem în categoria “5”, cu importuri de petrol între 10-24 milioane de tone. Adică în același segment cu țări ca Danemarca, Finlanda, Portugalia, Cehia, Austria și chiar Ucraina.

În cea mai mare economie a Europei, Germania, raportul importurilor arată în felul următor: 38% din Europa, 30% din Rusia și 32% din alte țări.

 

 

Situația din România și posibilele efecte în piață

Cel mai important partener comercial al României în ceea ce privește petrolul și produsele din petrol (inclusiv motorina) este Kazahstan-ul, din anul 2020 – anul pandemiei, arată datele centralizate de economiști. În acest an, consumul a fost unul mai redus, iar piața a suferit câteva restructurări. În 2020, Kazahstanul preia primul loc în topul țărilor din care importă România, poziție deținută anterior de Rusia. Procentele sunt apropiate, dar schimbarea din topul liderilor merită menționată: Kazahstanul reprezintă aproximativ 34% din totalul importurilor românești de petrol și produse din petrol, urmat strâns de Rusia cu 32,7% (Eurostat, 2020). Ceilalți parteneri comerciali importanți sunt Ungaria (7,7%), Iraq (4,5%), Azerbaidjan (4,01%). SUA, din motive geografice evidente, reprezintă doar 2,55% din totalul surselor de import.

“Embargoul de petrol, planificat a fi introdus treptat de UE, reprezintă o provocare și pentru România. În primul rând, acel procentaj de 32,7% trebuie acoperit din alte surse. Găsirea de noi surse reprezintă o provocare din două perspective: care sunt țările care pot asigura României cantitatea necesară de petrol și produse petroliere? respectiv ce efect va avea această substituire asupra prețului combustibililor? Trebuie să avem în vedere și că, într-un context inflaționist, o creștere a prețului combustibilului poate avea efecte negative majore asupra majorității sectoarelor economiei, influențând și mai mult creșterea nivelului prețurilor. În al doilea rând, în contextul acestor noi sancțiuni, importurile din Kazahstan pot avea riscuri mai ridicate, majoritatea acestor produse fiind importate prin porturile Mării Negre, o zonă foarte apropiată de conflictul militar actual”, precizează, pentru Economedia, Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Specialiștii subliniază însă că aceste provocări pot fi gestionate pe termen mediu în România (inclusiv cu sprijinul UE), țara noastră aflându-se într-o poziție mult mai favorabilă față de situația altor țări europene care depind într-o măsură mult mai mare de importurile de petrol și produse petroliere din Rusia.

“De exemplu, Rusia reprezintă 78,4% din totalul importurilor Slovaciei în acest sector, 68,8% în Lituania, 67,5% în Polonia, 66,8% în Finlanda sau 44,6% în Ungaria. În privința cantităților importate, pentru care trebuie găsite alte surse de proveniență în cazul intrării în vigoare a embargoului, sunt alte țări europene în topul clasamentului. De exemplu, Germania importă de departe cea mai mare cantitate de petrol și produse petroliere din Rusia – 35 de milioane de tone în 2020, care reprezintă peste 20% din totalul importurilor UE din Rusia, urmată de Olanda (peste 27 de milioane de tone, aproape 16% din totalul cantității importate de UE din Rusia) și Polonia (peste 22 de milioane de tone, 13% din total UE). Comparativ cu aceste țări, România a importat 3,56 de milioane de tone din Rusia, ceea ce reprezintă doar 2% din totalul importurilor UE din Rusia“, sintetizează Szász Levente.

 

Reticențe, refuzuri, excepții. Cum au reacționat țările UE la planul de interzicere a petrolului rusesc

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut la începutul acestei luni ca țările UE să impună embargo la importurile de petrol din Rusia și la companiile care îl transportă, iar acest lucru a divizat Europa, nota presa internațională. Sunt țări care au acceptat imediat planul, cu precădere cele aflate fizic mai departe de Rusia, și țări care se opun acestei măsuri drastice, pentru că economia lor se bazează pe acest petrol. Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia se numără printre ţările care au manifestat obiecţii. Conform unui document al Comisiei Europene consultat de agenţia EFE, Comisia Europeană a propus excepţii pentru Ungaria şi Slovacia, astfel încât acestea să aplice embargoul cu un an întârziere faţă de celelalte state membre. Republica Cehă a transmis că, la fel ca Slovacia, va cere o perioadă de exceptare, de 2-3 ani, pentru ca în acest timp să-şi poată creşte capacitatea de transport a conductelor petroliere.

Euractiv a făcut o compilație de reacții din unele din capitalele europene cu privire la embargoul pe care UE vrea să-l impună țițeiului rusesc, imediat după anunț. Mai multe detalii AICI

În lipsa unui unui acord comun, Comisia Europeană a propus ulterior declarației președintei CE o serie de modificări la embargoul pe care îl are în vedere cu privire la petrolul rusesc, în încercarea de a convinge şi statele membre reticente să sprijine noile sancţiuni, potrivit Reuters.

Conform unor propuneri revizuite, Ungaria, Slovacia şi Cehia vor avea la dispoziţie mai mult timp pentru a se adapta la embargoul avut în vedere de executivul comunitar şi, de asemenea, vor beneficia de ajutor pentru a-şi moderniza infrastructurile petroliere. Modificările includ şi o perioadă de tranziţie de trei luni înainte de a fi interzise companiilor din UE să transporte petrol rusesc, faţă de planurile iniţiale care prevedeau o perioadă de tranziţie de o lună, a adăugat una din surse.

Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre.

Președintele Iohannis: “România va fi pregătită şi va face faţă, dacă în final se hotărăşte această abordare”

Referitor la cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, printre care se regăsește și interzicerea importului de petrol rusesc în alte state, președintele Klaus Iohannis a declarat că România sprijină această propunere, iar Guvernul României lucrează la soluţii sustenabile care pot fi puse în practică într-un termen rezonabil de scurt.

„Propunerea făcută de Comisie este una pe care o sprijinim. Această propunere prevede un aşa numit phase out, adică o renunţare graduală, în următoarele şase luni, la importul de petrol rusesc. Tematica nu este nouă. Despre renunţarea la importurile de petrol şi gaz rusesc se discută de multă vreme şi noi ne-am pregătit pentru această discuţie. Guvernul lucrează la soluţii sustenabile care pot fi puse în practică într-un termen rezonabil de scurt. Avem variante şi aceste variante evident că sunt în discuţie şi chiar unele sunt în concretizare. România va fi pregătită şi va face faţă, dacă în final se hotărăşte această abordare”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie comună de presă cu omologul german, făcută la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E rau cu dependentele … Nimeni nu vorbeste cat contribuie la inflatie Kinder, Nestle, Coca(cu sau fara Cola), Mc, KFC, intelegeti ideea.

    Cica ar fi o diferenta de cateva zeci de miliarde de lei …

    Asa e cand esti pofticios constant dar n-ai cui …

    Veni, Vidi, Vici, si cate vicii … Zahar all the time.
    Clatim Ma-Zul de dimineata pana seara.
    Chinuim pancreasul ca pe ambreaj si pe urma ne miram de ce pica… Diabet 123, (‘3’ fiind Alzheimer)

    N-are sens sa explic ca de cand e omul pe pamant, n-a consumat zilnic 5000 de kcal.
    Macar contribuim la nutrivitatea solului … ca la noi nu prea se incinereaza …

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.