Anul 2022 a fost cel mai secetos an din istoria Europei

seceta-Pexels-e1590398621579-640x400 Foto: Pexels

2022 a fost cel mai secetos an în Europa, de când există cercetări științifice (a doua jumătate a secolului al XIX-lea): pe primul loc pentru extinderea zonelor afectate de secetă, pe locul doi pentru reducerea debitului râurilor, scrie Ansa, potrivit Rador. Anul trecut, 63% din râurile europene au fost sub media din intervalul 1991-2020 și a fost al șaselea an consecutiv cu debite sub medie pentru cursurile de apă ale continentului, a dezvăluit raportul anual realizat de Copernicus, serviciul UE de observare a Pământului, „European State of the Climate 2022”.

În iarna 2021-2022, mare parte a Europei a avut mai puține zile de ninsoare decât media, în multe regiuni timp de mai puțin de 30 de zile. În primăvară, precipitațiile au fost sub medie în multe zone, luna mai fiind cea mai puțin ploioasă înregistrată vreodată. Lipsa zăpezii de iarnă și vara fierbinte au dus la o pierdere record de gheață în ghețarii din Alpi, de peste 5 km2.

Lipsa ploilor a continuat până în vară, cu valuri de căldură excepționale, care au dus la secetă extinsă și prelungită. Potrivit lui Copernic, sudul Europei a avut cel mai mare număr de zile cu „stres termic foarte sever” înregistrat, iar tendința în întreaga Europă este în creștere. Singurul aspect pozitiv, în 2022 cantitatea de radiație solară primită de continent a fost cea mai ridicată din ultimii 40 de ani, cu o tendință de creștere în aceeași perioadă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Temperaturile medii în Europa în ultimii cinci ani, 2018-2022, au fost cu 2,2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale din 1850-1900. Raportul lansat joi reiterează datele privind clima europeană, anticipate deja de Copernicus în ianuarie. Anul trecut a fost al doilea cel mai cald an înregistrat în Europa de când există cercetări științifice: 0,9 grade Celsius peste media istorică în intervalul 1991-2020, un record depășit abia în 2020. 2022 a avut cea mai călduroasă vară înregistrată vreodată: 1,4 grade Celsius peste media pe 30 de ani.

La nivel global, ultimii 8 ani au fost cei mai calzi înregistraţi, iar concentrațiile de gaze cu efect de seră au atins cele mai înalte niveluri detectate vreodată de sateliți: 417 părți pe milion pentru dioxid de carbon și 1.894 părți pe miliard pentru metan. În 2022, temperatura medie globală a fost cu 1,2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. Acordul de la Paris din 2015 privind Clima se așteaptă să mențină temperaturile sub 2 grade față de media preindustrială din 1850-1900, iar COP26 de la Glasgow a scăzut acest prag la 1,5 grade.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: