Asociațiile cer Fiscului prelungirea termenului de depunere a declarației fiscale deoarece site-ul ANAF a picat e mai multe ori

anaf, calculator anaf, spv Sursa foto: ANAF/Facebook

Mai multe asociații cer autorităților române să prelungească termenul de depunere a declarațiilor fiscale, deoarece portalul ANAF a picat de mai multe ori. Printre acestea se află și organizația neguvernarmentală Code for Romania, care reunește specialiști IT voluntari în diverse proiecte sociale, precum și Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).

„Având în vedere disfuncţionalităţile sistemului informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) din ultima perioadă, ce conduc la imposibilitatea respectării termenelor de depunere a declaraţiilor fiscale şi a situaţiilor financiare anuale, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a solicitat autorităţii fiscale prorogarea termenelor de 25, respectiv 30 mai 2023, pentru depunerea acestora”, potrivit unui comunicat al CECCAR, citat de Agerpres.

CCECAR transmite că a solicitat să nu li se aplice contribuabililor sancţiunile prevăzute de lege pentru depăşirea termenelor legale de depunere a declaraţiilor corespunzătoare.

„Având în vedere faptul că nerespectarea termenelor amintite are la bază motive independente de voinţa profesioniştilor contabili, a contribuabililor, ne exprimăm încrederea că ANAF va identifica şi implementa soluţia legală potrivită, în interes public. Considerăm că această situaţie se încadrează în prevederile art. 78 alin. (1) din Codul de procedură fiscală”, se arată într-un comunicat al CECCAR.

Fiscul recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);

– pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, formularul poate fi depus și în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).

Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau care nu dispun de o conexiune la internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale (lista completă a sediilor se regăsește pe site), cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:

– înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;

– completarea Declarației Unice;

– depunerea Declarației Unice.

Mai mult, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.

Sursa foto: ANAF/Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *