Autostrada Ploiești – Brașov: CNAIR anunță că proiectantul a prezentat traseul final / Ce probleme sunt pe traseul Autostrăzii Brașov – Făgăraș

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Firma de proiectare Consitrans a prezentat miercuri, la Brașov, traseul final al Autostrăzii Ploiești – Brașov, a anunțat Compania de Drumuri. Propunerea de traseu vine cu o întârziere de câteva luni față de termenul stabilit inițial, proiectantul dând vina pe MAPN și pe Consiliul Județean Prahova pentru informațiile contradictorii din teren. Pe de altă parte, fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă a acuzat actuala conducere a CNAIR că tolerează întârzierea, fostul șef al Consitrans, Bogdan Pascu, fiind în prezent președintele Consiliului de Administrație al Companiei de Drumuri.

Miercuri, la sediul Consiliului Județean Brașov, a avut loc o întâlnire cu autoritățile locale și instituțiile avizatoare ale proiectului, potrivit inginerului Adrian Udeanu, șeful direcției tehnice din CNAIR. „A fost o întâlnire constructivă, au fost prezentate traseele propuse atât pentru autostrada Ploiești -Brașov cât și pentru Brașov – Făgăraș care este într-un stadiu incipient. Pentru Autostrada Ploiești – Brașov a fost prezentată alternativa de traseu studiată și propusă de proiectant în cadrul Analizei Multicriteriale AMC – 1, după această întâlnire vom demara o corespondență cu toți participanții pentru a obține un punct de vedere, favorabil, sperăm noi”, a spus el.

Pentru Autostrada Brașov – Făgăraș, al cărei contract de proiectare a fost semnat la sfârșitul anului trecut, reprezentantul CNAIR a precizat că proiectantul a prezentat alternative de traseu, dar față de studiul de fezabilitate inițial au apărut constrângeri precum situri Natura 2000 și construcții, investiții ale autorităților publice locale.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Tronsonul Brașov – Făgăraș face parte din noul traseu al Autostrăzii Transilvania care va merge până la Sibiu. Pentru segmentul Sibiu – Făgăraș licitația pentru proiectare și execuție ar urma să fie lansată în această primăvară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. S-a stabilit pe unde trece celebra Autostrada?
    Si exproprierile de teren?
    Transparenta ma face sa cred ca autostrada trece pe unde “trebuie” expropriat.

  2. Consiliul județean brasov e o biata cloaca de beizadele. Am concurat la începutul anului pentru “doua posturi” unde erau 35 de candidați. La concursul final unul din concurenți de cca 58 de ani a ieșit de la proba scrisa dupa 7 minute. De unde mămică sa ai performanta. . .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.