Autostrada Ploieşti-Braşov: Firma Consitrans dă vina pe MAPN pentru întârzierea de patru luni a proiectului / Drulă acuza CNAIR că tolerează întârzierile

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Proiectul Autostrăzii Ploieşti – Braşov nu este blocat, iar propunerea de traseu (etapa 1) va fi livrată luni, pe 13 decembrie, cu patru luni mai târziu faţă de termenul iniţial, a anunţat, într-un comunicat de presă, firma Consitrans, care îl acuză pe fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă de dezinformare.

Drulă a scris ieri pe pagina de Facebook că proiectul Autostrăzii Ploieşti – Braşov este blocat, iar Compania de Drumuri tolerează întârzierea pentru că fostul director al firmei de proiectare, Bogdan Pascu, este chiar preşedinte Consiliului de Administraţie de la CNAIR.

În comunicatul de presă, proiectantul recunoaşte că nu a predat analiza multicriterială pe 15 august, conform termenului, dar dă vina pe MAPN şi pe Consiliul Judeţean Prahova care ar fi furnizat informaţii contradictorii despre obiectivele militare de pe traseu. „Având în vedere informațiile nereale transmise în spațiul public de fostul ministru Cătălin Drulă, suntem obligați să subliniem că proiectarea Autostrăzii Ploiești-Brașov NU ESTE BLOCATĂ. Mai mult, Analiza Multicriterială etapa 1 (AMC1), realizată de Consitrans, va fi predată luni, 13 decembrie 2021, la CNAIR. Este degradant pentru un fost ministru să acuze politicianist o companie privată că „își face de cap” sau că „ignoră responsabilitățile contractuale”. Conform graficului de la momentul semnării contractului de Completare /Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru “Autostrada București-Brașov, tronson Ploiești-Brașov”, Analiza Multicriterială (AMC) trebuia predată la data de 15 august 2021, când pe fotoliul ministerial de la Transporturi stătea comod domnul Drulă, care știe foarte bine că predarea nu a fost posibilă datorită informațiilor contradictorii și constrângerilor venite din partea Consiliului Județean Prahova și a Ministerului Apărării Naționale, cu privire la investițiile de pe traseul propus al autostrăzii. Analiza proiectului Autostrăzii Ploiești-Brașov a trebuit modificată, de exemplu, pentru că MApN a transmis inițial că nu sunt obiective militare pe traseu ca apoi să se răzgândească și să anunțe că autostrada se suprapune cu terenurile de instrucție din Predeal și Râșnov”, a transmis Consitrans.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Contractul pentru documentaţia tehnică a Autostrăzii de pe Valea Prahovei a fost semnat în februarie 2021, în mandatul lui Drulă, pentru o ofertă de 46 milioane lei.

Durata de realizare a serviciilor de proiectare este:

  • 30 de luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate;
  • 6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC);
  • 6 luni pentru Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

Studiul de Fezabilitate va cuprinde o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani și investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc). Contractul va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului, a precizat CNAIR.

Autostrada Ploieşti – Braşov ocupă locul 2 în topul proiectelor de infrastructură după prioritizare, prima fiind Autostrada de pe Valea Oltului.

Compania Consitrans este şi proiectantul primelor trei loturi ale Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani, a segmentului Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni de pe A8 Autostrada Unirii şi a Autostrăzii Făgăraş – Sibiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: