Autostrada Sibiu – Pitești, „lotul 6”: Guvernul aprobă indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea lotului 1 Curtea de Argeș – Tigveni de pe DN 73 C / 400 milioane lei pentru reparația a 11 kilometri de drum național

DN 73 C Curtea de Argeș -Râmnicu Vâlcea

Guvernul urmează să aprobe vineri, 21 iunie 2024, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea lotului 1 al legăturii dintre Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea, până la Tigveni, parte din „lotul 6” al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Valoarea estimată este de peste 400 milioane lei pentru 11 kilometri și durata de execuție este de 16 luni. După aprobarea Proiectului, CNAIR poate lansa licitația pentru lucrări. Pentru lotul 3, Tigveni – Râmnicu Vîlcea, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spunea că în această vară urmează să fie ținută licitația pentru proiectare și execuție.

„Necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiții, respectiv realizarea conexiunii DN 73C cu Autostrada Sibiu-Pitești (Nod Tigveni) și modernizarea DN 73C între km 44+800 – km 68+000, a fost identificată în cadrul Obiectivului General „Autostrada Sibiu – Pitești”, pe termen scurt acesta asigurând traficul generat de punerea în operare a Secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, iar pe termen lung realizarea legăturii dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu – Pitești”, se arată în Nota de Fundamentare.

Lucrările vor presupune realizarea unor structuri de sprijin pe piloți forați, consolidarea tronsoanelor de drum, construirea de sensuri giratorii la intersecția între drumul național DN 73C km 54+000 și drumul județean DJ 678A și la intersecția între drumul național DN 73 C km 54+900 și drumul de legătură la Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Vor fi amenajate și benzi pentru vehicule lente pe două sectoare de drum. Pe traseu sunt și patru poduri, dintre care două vor fi reabilitate, iar celelalte două vor fi reconstruite.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Modernizarea DN 73 C va fi una dintre cele mai importante investiții pentru modernizarea unui Drum Național în 2024, asigurarea condițiilor de circulație în special pentru traficul comercial (camioane) fiind obligatorie la finalul anului 2026 când se estimează deschiderea lotului Curtea de Argeș – Tigveni, lotul PORR de aproape 10 km. cu tunelul Curtea de Argeș de 1,3 km. Practic, cel mai târziu în primăvara 2025 va fi deschis lotul WeBuild de 30 km. Pitești (Bascov)-Curtea de Argeș, iar în 2026 următorii 10 km. până la Tigveni, tronsoane care vor reruta un procent semnificativ de trafic de pe ruta principală și foarte aglomerată DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea. Dacă proiectul pentru modernizarea DN 73 C nu va fi sincronizat ca termene cu finalizarea lotului 4, atunci CNAIR riscă o nouă situație rușinoasă de a avea autostradă finalizată, dar fără prea mare utilitate pentru camioanele care circulă spre și dinspre Valea Oltului, de la Curtea de Argeș pe DN 7 C -Transfăgărășan fiind interzis traficul greu în cele 4-5 luni cu circulație permisă. (n.r circulația camioanelor este interzisă ziua pe lotul 2 al Autostrăzii A 0 Nord ca urmare a restricției de pe DN 1 și a lipsei legăturii cu DN 2-Afumați).

În aprilie 2022, CNAIR și firma de proiectare Proiect Consult – Regiunea Transilvania au semnat două contracte: „Elaborare documentație de avizare a lucrărilor de intervenții pentru “DN 73C, km 44+800 – km 55+000, Curtea de Argeș – Tigveni” (Lot 1) și Elaborare studiu de fezabilitate pentru “reabilitare / modernizare DN 73C, km 55+000 – km 68+000, Tigveni – Municipiul Râmnicu Vâlcea” (Lot 2)” pentru suma de aproximativ 5 milioane lei.

Modernizarea Drumului Naţional 73 C Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea presupune, pe lângă refacerea structurii rutiere şi consolidări punctuale, lărgirea platformei drumului la 10 metri, din care 7 metri cele două benzi de circulaţie, iar restul de 3 metri benzi de încadrare şi acostament consolidat (legătura nu va fi la profil de drum rapid cu patru benzi şi separatoare de sens, CNAIR preferând soluţia modernizării unui drum deja existent). Lotul de 13 km presupune un mix între modernizarea actualului drum național pe anumite sectoare și realizarea de variante noi de traseu, care să amelioreze considerabil fluența și siguranța circulației, explica fostul ministru Cătălin Drulă, în mandatul căruia s-a lansat licitația.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce se mai aude cu studiul de prefezabilitate pentru DX Tigveni-Ganeasa? Trebuia sa se fi terminat deja

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.