Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Timișoara – Moravița (A9) a fost prelungit până în aprilie 2024, practic cu aproape 24 de luni față de termenul inițial, mai 2022, potrivit datelor oficiale CNAIR. Este o nouă extensie pe care Compania de Drumuri o acordă Asocierii Search – Egis, actul adițional numărul 10 însemnând un termen final de livrare a documentației tehnice de 47 de luni. Pentru tronsonul din România, de la Timișoara la Moravița drumul de mare viteză are o lungime estimată de 73 km.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În iunie 2022, România și Serbia semnau Acordul pentru Autostrada A9, iar în urmă cu câteva zile specialiștii din cele două țări au stabilit și amplasarea noului punct de trecere a frontierei de la Moravița, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

„Poziția viitorului Punct de Trecere a Frontierei de la Moravița, de pe autostrada A9 Timișoara – Moravița, a fost stabilită zilele trecute, la a doua reuniune a Grupului de lucru la nivel de experți. Cu această ocazie, în locul unde va fi noul PTF, a fost amplasată și o bornă kilometrică simbolică – Km 0 al A 9. Detaliile referitoare la conexiunea între autostrada Timișoara – Moravița și autostrada Belgrad – Vatin și stadiul celor două proiecte au fost discutate la întâlnirea care a avut loc la Moravița și la care au participat reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, CNAIR, DRDP Timișoara, Autoritatea Vamală din România, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, proiectantul desemnat pentru elaborarea studiului de fezabilitate – Search Corporation –, precum și reprezentanții Întreprinderii Publice a Drumurilor din Republica Serbia”, a transmis DRDP Timișoara.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Vama Moravița ar urma să devină primul punctb de trecere a frontierei pe un drum de mare viteză dintre România și Serbia. Nu sunt puncte de trecere a fontierei pe Autostrăzi/Drumuri Expres nici cu Bulgaria, iar cu Ungaria România are două vămi operaționale, Nădlac 2 pe Autostrada A1 și Borș 2 (n.r. la Borș 2 conexiunea pe A3 pe un ciot de doar 5 km), iar în plan sunt două noi proiecte, vama la Salonta și la Oar pe Drumul Expres Satu Mare – Oar – M 49.