Blocaj la contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru trenuri noi la CFR Călători : Curtea de Apel București sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene în dosarul trenurilor de lung parcurs

trenuri electrice Alstom Sursa foto: Ionel Scriosteanu

Licitația pentru achiziția trenurilor noi, de lung parcurs ajunge pe masa judecătorilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) după ce Curtea de Apel București a decis miercuri sesizarea CJUE pentru a lămuri cum se aplică Ordonanța de Urgență din 2021 care exclude firmele din China de la licitațiile publice din România. Practic, Curtea de Apel București, a ,,pasat” dosarul deschis de asocierea CRRC- Astra Arad care a depus contestație după ce a fost eliminată din procedură, decizie confirmată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, după cum Economedia a explicat aici. Practic, din acest moment este puțin probabil ca Autoritatea pentru Reformă Feroviară să mai semneze contractul cu Alstom până la o decizie a CJUE. Licitația prevede achiziția a cel puțin 20 de trenuri electrice noi, Inter Regio pentru 1,3 miliarde lei, dar contractul poate fi suplimentat până la 37 de unități și o valoare totală de 3,7 miliarde lei.

Decizia CAB : 

,,Tip solutie: Sesizare CJUE
Solutia pe scurt: În temeiul art. 267 alin. 3 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele întrebări: Principiile securităţii raporturilor juridice şi protecţiei încrederii legitime se opun unei legislaţii naţionale care a transpus Articolul 25 din Directiva 2014/24/UE privind achiziţiile publice, începând cu data de 05.04.2021 şi care a stabilit că operatorii economici care nu intră sub incidenţa acestor dispozitii ale Uniunii să poată participa în continuare la procedurile de achiziţii publice numai dacă au depus oferte până la data intrării in vigoare a acestei modificări legislative ? Principiile egalităţii de tratament, transparenţei şi proportionalităţii prevăzute în Articolul 18 alineat 1 raportat la art. 2 alin. 1 pct. 13 şi art. 49 din Directiva 2014/24/UE privind achiziţiile publice, se opun excluderii unui ofertant pe baza unui act normativ cu putere de lege adoptat de Guvernul Statului Membru care instituie o regulă nouă privind modificarea definiţiei operatorului economic, ulterior publicării anunţului de participare corespunzător procedurii de atribuire la care acesta participă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Suspendă judecata cauzelor conexate avand ca obiect litigiu privind achizitiile publice si ca parti petentele CRRC QINGDAO SIFANG CO LTD, ASTRA VAGOANE CALATORI SA, ALSTOM FERROVIARIA SPA si intimata AUTORITATEA PENTRU REFORMA FEROVIARA până la pronun?area hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecăţii. Cererea se va depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi 23.03.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere – Suspendare    23.03.2022″

Alstom și Asocierea CRRC -Astra Arad au depus ofertă la licitația ARF în 20 aprilie 2021, însă ANAP a publicat oficial lista care exclude practic firmele din China și Turcia de la licitații câteva zile mai târziu (detalii aici)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: