Bloomberg: Germania ar urma să depăşească în acest an Japonia și să devină a treia mare economie mondială

germania, steag, drapel, berlin Sursa foto: Unsplash / Maheshkumar Painam

Economia Germaniei ar urma să o depăşească în acest an pe cea a Japoniei, devenind a treia mare economie mondială, pe fondul deprecierii yenului faţă de dolar şi euro, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Cele mai recente previziuni ale FMI estimează la 4.430 miliarde de dolari Produsul Intern Brut Nominal al Germaniei în 2023, faţă de 4.230 miliarde de dolari pentru Japonia.

În 3 octombrie, moneda japoneză şi-a continuat deprecierea în raport cu dolarul american, care a depăşit pragul simbolic de 150 de yeni, ceea ce a dat naştere la speculaţii cu privire la posibilitatea unei noi intervenţii a Băncii Japoniei în sprijinul yenului. În acest moment euro este aproape de pragul de 160 de yeni. Ultima dată când euro s-a tranzacţionat la 160 de yeni a fost în august 2008.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Deprecierea monedei japoneze vine în principal în urma diferenţelor fundamentale de politică monetară. Rezerva Federală a SUA (FED) şi Banca Centrală Europeană (BCE) au majorat dobânzile pentru a contracara inflaţia, în timp ce oficialii Băncii Japoniei au preferat să menţină măsurile de stimulare, după ani de deflaţie.

În timp ce Fed şi BCE ar urma să menţină nemodificate dobânzile şi viitoarele reuniuni de politică monetară, aceste evoluţii pun presiune pe yen. Analiştii nu se aşteaptă la încheierea perioadei de dobânzi negative în Japonia, până la finalul anului.

Totuşi, cifrele indică o creştere pe termen lung mai stabilă în Germania, care pune presiune pe autorităţile din Japonia să adopte noi măsuri de sprijin.

“Este adevărat că potenţialul de creştere al Japoniei rămâne redus. Am vrea să recâştigăm terenul pierdut în ultimii 20 sau 30 de ani, prin noi măsuri de sprijin”, a răspuns ministrul nipon al Economiei, Yasutoshi Nishimura, când a fost întrebat de proiecţiile FMI.

Datele FMI arată că nemţii o duc mai bine decât japonezii. Produsul Intern Brut mediu per capita în Germania este estimat la 52.824 dolari, faţă de 33.950 dolari în Japonia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: