Bonusuri de instalare și scutiri de impozite – în schema de ajutor pentru marile investiții industriale lansată de guvern

industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Pachetul de sprijin pentru marile investiţii industriale, aprobat miercuri de executiv, include și un bonus de instalare care poate reprezenta până la 35% din investiție, a explicat, la Radio România Actualități, vicepremierul Marian Neacșu, responsabil cu derularea proiectului. De asemenea, vor exista și scutiri fiscale, la finalul investiției:

„Investitorii vor beneficia, într-o primă fază de această primă de instalare, care se duce până la 35% din valoarea investiţiei. În al doilea rând, la finalizarea investiţiei, acordăm o scutire de până la 20% de la plata impozitelor şi taxelor care se datorează pentru o perioadă de cinci ani, aceasta constituind un fel de element de asigurare indirectă de resurse financiare, pentru că în loc de a-şi achita cei 20% taxe şi impozite, pot să folosească banii respectivi pentru capital de lucru. Alt set de măsuri pe care le avem în vedere sunt acelea de a eficientiza eforturile înainte de începerea investiţiei, cele care vizează acorduri, certificate, avize, autorizaţii – practic, o procedură de debirocratizare şi rapidizare a acestor fluxuri.”

Vicepremierul Marian Neacșu a mai spus că sunt vizate, în primul rând, industria prelucrătoare, dar și cea metalurgică, industria chimică, siderurgică şi de prelucrare a metalelor, în mod deosebit a cuprului şi a aluminiului.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Adoptarea programului de stimulare a industriei a fost determinată de cifrele în scădere și de deficitul de balanță comercială pe care această ramură le-a înregitrat, în ultimii ani, în România, a mai explicat Marian Neacșu:

„Raportarea Institutului Naţional de Statistică, referitoare la primul semestru al acestui an, arată că de grupa produse chimice şi produse derivate a înregistrat un volum al exporturilor de 3 miliarde de lei şi un volum de importuri de 10,6, deci numai de aici un deficit de circa 7,6 miliarde de euro. La maşini şi echipamente am avut exporturi de 25,6 miliarde şi importuri de 27 de miliarde. Iar la produse şi mărfuri manufacturate – exporturi de 8,6 şi importuri de 12,6.”

Schema de ajutor de stat pentru marea industrie va avea nevoie și de avizarea Comisiei Europene, a precizat vicepremierul.