BREAKING Ministerul Justiției introduce noi categorii de grefieri care primesc pensii speciale, în pline negocieri pentru reformarea pensiilor speciale în cadrul PNRR / Ministerul Justiției: Este vorba de o „reorganizare etajată” a profesiei de grefier

sala judecata, justitie, judecatori Sursa foto: Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial/Facebook

Ministerul Justiției, condus în prezent de liberalul Cătălin Predoiu, a pregătit un proiect prin care vrea să introducă noi categorii de grefieri care să primească pensii de serviciu, în pline negocieri dintre Comisia Europeană, Banca Mondială și autoritățile române despre reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității, în contextul în care Bruxelles-ul se opune excluderii pensiilor militare din această reformă. Guvernul are acest proiect pe ordinea de zi a ședinței de miercuri. În schimb, va scădea cuantumul pensiei de serviciu, de la 80% la 65% din media veniturilor brute din ultimul an dinainte de pensionare. În plus, grefierii vor putea beneficia și de o serie de drepturi suplimentare, precum spor de vechime, concediu suplimentar sau pensie de urmaș. UPDATE Ministerul Justiției a transmis un drept la replică în care precizează că nu creează noi categorii de beneficiari de serviciu prin proiectul de lege privind statutul grefierilor, ci este vorba despre o „reorganizare etajată” a profesiei de grefier și a celei de expert criminalist. (Detalii, AICI) UPDATE Proiectul a fost adoptat de către Guvern.

PRECIZARE: Acest articol a conținut inițial o informație eronată, respectiv faptul că Ministerul Justiției introduce un nou tip de pensii speciale, pentru grefieri și specialiști IT din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Informația corectă este că aceste pensii de serviciu există deja, dar se extind categoriile de angajați cărora se acordă.

Astfel, vor beneficia de pensie de serviciu noi categorii profesionale, respectiv: grefier judiciar, grefier de ședință, grefier principal în cadrul parchetelor, specialist criminalist în cadrul parchetelor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Totodată, potrivit proiectului pregătit, grefierii pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.

Anterior, legea prevedea că grefierii beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform legii va fi mai mic decât cel al pensiei din sistemul de pensii publice se acordă cuantumul cel mai avantajos, prevede proiectul pregătit de Ministerul Justiției.

Totodată, Ministerul Justiției vrea să permită grefierilor să se pensioneze cu 5 ani mai devreme, la 60 de ani, și să beneficieze de pensia specială. „Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 3 se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 65% din baza de calcul stabilită prin raportare la personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit.a), b) şi c) şi art.3 în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă, nivel al instanţei, parchetului sau INEC şi condiţii de muncă. De prevederile alin. (5) pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora”, arată proiectul.

Totodată, se introduc noi beneficii pentru grefieri și personalul menționat anterior.

Astfel, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul INEC vor beneficia în plus și de spor de vechime, pe lângă salarii de bază, prime şi de alte drepturi salariale, în condiţiile legii.

Grefierii vor beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile lucrătoare, față de 30 de zile anterior.

Personalul va beneficia și de decontarea cheltuielilor de cazare la structuri turistice de categoria până la 3 stele inclusiv. În situaţia în care nu beneficiază de cazare în aceste condiţii, au dreptul la o sumă egală cu 0,5% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare noapte, pe toată durata delegării sau detaşării în altă localitate.

Personalul căruia nu i s-a atribuit locuinţă de serviciu va beneficia de la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Acest drept nu are caracter salarial şi nu se impozitează.

În plus, soţul supravieţuitor, copiii minori, precum şi copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani, ai personalului numit vor beneficia de pensie de urmaş calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul beneficiarul.

Mai mult, statul va da gratuit și haine grefierilor. „Grefierii judiciari şi grefierii de şedinţă au dreptul la asigurarea în mod gratuit a ţinutei vestimentare corespunzătoare instanţei la care funcţionează, potrivit legii”, arată proiectul.

„Toate aceste reglementări au la bază intenția de recompensare a personalului pentru munca desfășurată în acest domeniu, precum şi încurajarea și obținerea, în cadrul sistemului judiciar, a stabilității și performanței profesionale a personalului angajat, pentru ca, în final, actul de justiție să se realizeze în condiții cât mai bune”, arată motivarea Guvernului.

Context. Guvernul a adoptat, în decembrie, legea privind reforma pensiilor speciale. G4Media a publicat în exclusivitate conținutul legii, AICI. Proiectul de lege se află acum în dezbatere în Parlament.

Reforma pensiilor speciale, asumată de România ca jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a adus diferențe de viziune între Comisia Europeană, care vrea o reformă integrală a sistemului de pensii, și Guvernul României, care vrea să excepteze pensiile militare și să le considere „pensii de serviciu”. Potrivit informațiilor G4Media.ro, Comisia Europeană nu este de acord cu formula de compromis la care a ajuns coaliția PNL-PSD în ce privește reforma pensiilor, potrivit căreia pensiile militarilor (armată și servicii de informații) nu vor fi calculate după principiul contributivității. Comisia, susținută de această dată de Banca Mondială, solicită ca toate pensiile, fără excepție, să fie calculate potrivit principiului contributivității. Comisia Europeană a afirmat săptămâna trecută, într-o precizare, că reforma pensiilor din România vizează toate pensiile speciale, inclusiv pensiile militare, „cu scopul de a le alinia cu principiul contributivității”.

Amintim că inclusiv premierul Nicolae Ciucă este unul dintre beneficiarii de pensie militară, care i-a adus în 2021 venituri de 214.990 lei, cu mult peste salarii (indemnizație ministru + indemnizație prim-ministru), care au totalizat în același an 166.129 lei, potrivit celei mai recente declarații de avere. Și soția sa este beneficiar de pensie militară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mai ziaristii lu’ Peste,nu se modifica nimic in privinta pensiilor.Grefierii,din anul 2017 ies la pensie cu o suma care sa nu depaseasca salariul avut in plata,vezi HG 59/2017 desi in legea 567/2004 se mentioneaza un procent de 80%.Pensia este deja din 2017 in jur de 63-65 %.In privinta zilelor de concediu,este normal sa aiba acelasi nr.de zile cu ale judecatorilor,mai ales ca in multe instante grefierii au ajuns sclavii judecatorilor si le redacteaza multe dosare.

  2. Nu este nicio noutate.
    Pensiile de serviciu pentru grefieri există deja. Se reduce procentul de la 80 la 65.

  3. Predoiule, Ciolacule, Ciuca, locul vostru pentru faptul ca furați de la poporul Roman. va fi ca și la terchea berchea, ala de maniu la Sighet! Hoților! Jos pensiile speciale!

  4. Bai capete seci nu se introduc niciun fel de pensii noi.Habar nu aveți sa citiți cd scrie.Se vede sa sunteți USR-isti înfocați nici nu treceți prin filtrul gândirii ce scrieți.Nu aveți teme de campanie și ne intoxicați cu acest subiect.Deja sunteți penibili cu acest subiect.Informati-va înainte sa scrieți un articol și nu mai induceți în eroare cititorii.Suntdti penibili!!

    • Ba apvistule, s-a terminat cu voi, nu o sa muncim noi pana la 65 de ani. ca s-a ieșiți voi la 40 cu zeci de mii de lei pe luna!

      • Bre nea Zorro nu sunt ape ist lucrez în privat si îmi plătesc singur pensia nu stau cu mana întinsă la stat sa îmi dea pensie.Fa și mata la fel și nu te nai uita la alții ca de aia nu merge nimic ca trebuie neapărat sa moara și capra vecinului.

        • Cunosc genul asta de privat, care a distrus România cu rude în politie și procuratura, abonat la contractele cu statul, șpagă. bre, fără sa facă nimic. Cat cotizezi, la același număr de ani, aceeași pensie, dacă nu, ne troznim!

  5. Trebuie iesit in strada URGENT! nu mai putem astepta pana la alegeri! TOTI, ABSOLUT TOTI PE CONTRIBUTIVITATE! si REFOME ADEVARATE! nu se mai poate asa!

    • Prietene west… cu gândire de est (egalitate, acord global, etc…), de ce nu ai pus burta pe carte și ți-ai asumat contractul social pe care și l-au asumat oameni ăștia ? Ai tras pe gura, nas și… p… și acum te revolți ca alți primesc ceea ce merita ca decenta pentru eforturile/ munca făcute/a. De unde știi tu mă ce înseamnă sa fii … în justiție, diplomație, aviație, poliție, șamd dacă nu ai prestat așa domeniu? De ce ai avea tu dreptul de a fi arogant și nesimțit la adresa ăstora?

      Apoi, unde exista pensie pe contributivitate 100% în Romanica mă ciocoflendere? Nu o mai arde aiurea ca macane…

      Apoi, voi ăștia din presa mă nu aveți și voi tot o lege specială pt pensii? Aud?… Ipocritilor!
      Nici kkt nu ati mâncat și nici gura nu va pute! Va vindeți sufletul și băgați satul prin gard aiurea… vagabonzilor…

      Voi numai la sclavagism și exploatare va gândiți… corporatisto-usr-isti nesimțiți!

      Salarii sub orice critica, pensii la fel, iar la cei care le au deocamdată decente, huliți sa li se taie… Adică sa moare și capra vecinului in loc sa se mărească corespunzător celorlalți… Mama voastră de jigodii!!! Sa va îmbuibați voi și sa plătiți cât mai Putin…

      Mă secaturilor mereti mă în China sau Rusia no, dacă aici o ardeți ca nu va e bine și e scump pt ca exista totuși anumite joburi plătite la limita subzistentei sau decentei!

      Dacă nu… plătiți pentru ceea ce vi se oferă aproape pe moca! Afaceriștii sau capitaliștii lu peste’npaiat!

      • Ba aurolacule, suntem intelectuali cu răspundere și pregatire mult superioara, decât jegoșii tai! Un inginer cu politehnica este de zeci de ori mai pregătit, decât unul făcut în grajdurile militare din Rahova! Hoților, ve-ti plăti mai rău ca țărăniștii! Ne furați din pensii!

    • Toate pensiile trebuiesc calculate pe baza de contributivitate.De altfele Curtea Copnstituțională a Rom,âniei a statuat in mai multe Decizii pronunțate: CONTRIBUTIVITATEA ESTE ESENTA DREPTULUI LA PENSIE,,.

  6. acest GUVERN (psd-pnl-udmr) este o amenintare mai mare decat Rusia pt poporul roman si pt stabilitatea tarii! furra, distrug si ataca romanii din interior (nu din afara tarii)!

  7. Intrebarea principală, ce pensii speciale mai inventeaza cloaca politică ci, când naiba sau ce mai vor milioanele de români să înțeleagă ca “haznaua politică care a pus mâna pe țară, isi bate joc de un popor întreg”, ce motiv mai vor românii sa înțeleagă asta ?

  8. Poate doar cu o noua revolutie se vor indrepta lucrurile in aceasta tara in care unii muncesc iar altii beneficiaza.Nu cred ca se vor face modificari in cea ce priveste pensiile speciale chiar daca se vor pierde toti banii din programele finantate de UE si se va mege in continuare cu acestea si cu multe astfel de avantaje financiare spre ingenuncherea totala a tarii!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.