BREAKING Proiectele pentru mai multe spitale rămân fără finanțare din PNRR / Boloș anunță că se negociază cu Comisia Europeană ca măcar 13 să nu piardă fondurile / „Îngrijorarea Comisiei este că nu vor fi finalizate până pe 31 august 2026”

spital oncologie Alba iulia sursa foto: captura video/ Ministerul Sănătății

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat marţi că, în prezent, există discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene ca doar 13 spitale să fie realizate cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar alte şase dintre cele prevăzute să fie construite din împrumutul pe care ţara noastră o să îl contracteze de la Banca Europeană de Investiţii.

Boloş a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, câte dintre spitalele care iniţial se prevedea că vor fi realizate prin PNRR vor rămâne în acest proiect.

“Iniţial, când am pornit Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, am pornit la drum cu 24, după care la prima renegociere au rămas 19, iar acum discuţiile cu Comisia Europeană au fost ca toate acele spitale care au contractele de achiziţie publică încheiate şi munca în şantier începută să poată continua finanţarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Această negociere este în momentul de faţă în lucru cu reprezentanţii Comisiei, urmează să fie definitivată în cursul acestei luni. Îngrijorarea pe care o are Comisia este că aceste proiecte de infrastructură spitalicească, care sunt complexe şi cu un nivel ridicat de risc de implementare, nu vor fi finalizate până pe 31 august 2026”, a explicat Marcel Boloş, transmite Agerpres.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Potrivit acestuia, urmează să fie identificate soluţii pentru ca aceste spitale să fie finalizate, fie prin transferul în Politica de coeziune, respectiv în Programul de sănătate, fie în împrumutul BEI, care este în procedură de contractare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Niciunul dintre aceste spitale nu va rămâne în voia sorţii, înţelegând importanţa pe care o au. 13 sunt în discuţie cu Comisia Europeană pentru ca să fie păstrate la finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Diferenţa de şase, până la 19, cât ne-am angajat, analizăm posibilitatea de a fi transferate în Programul de sănătate sau în împrumutul BEI. Deci, în momentul de faţă, analizele şi discuţiile pe care le avem sunt ca proiectele să aibă identificate surse de finanţare şi să nu afectăm infrastructura de sănătate. (…) Aceste proiecte nu sunt proiecte care se fac de pe o zi pe alta. A construi un spital înseamnă ani de muncă, de pregătire a proiectului şi de implementare (…) şi cred că nimeni nu se aştepta ca un spital construit de la fundaţie să fie gata într-un an de zile”, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.

Marcel Boloş a fost invitat, marţi, la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, pentru a prezenta stadiul negocierilor şi al propunerilor de modificare a PNRR.

Inițial, în PNRR erau prevăzute 26 de proiecte pentru spitale, însă șase au pierdut finanțarea încă din toamna anului 2023, din cauza „riscului ridicat” de nerealizare .

Fondurile din PNRR sunt nerambursabile, în timp ce banii de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) sunt sub formă de împrumut ce trebuie returnat.

Comentarii

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.