Câciu spune că săptămâna aceasta coaliția va anunța decizia privind modificarea Codului Fiscal/ Taxa de solidaritate, o contribuţie pentru sistemul de educaţie şi de sănătate

Adrian Caciu, ministrul Finantelor Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunţat, marţi, la Parlament, că săptămâna aceasta coaliţia va ieşi cu decizia privind modificarea Codului Fiscal, scrie News.ro. El a confirmat că în discuţii, este vorba foarte mult de ajustarea unor facilităţi şi creşterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici, iar taxa de solidaritate se doreşte mai degrabă o contribuţie pentru sistemul de educaţie şi de sănătate, două domenii unde e nevoie de investiţii masive. Ministrul spune că acest pachet va aduce la bugetul de stat între 1,2 şi 1,5 puncte procentuale din PIB.

„Sper ca săptămâna aceasta, coaliţia să iasă cu o decizie. În discuţia care se poartă este vorba foarte mult de ajustare. Ajustarea unor facilităţi, astfel încât ele să răspundă nevoii de dezvoltare economică, pe de o parte, iar pe de altă parte creşterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici”, a precizat ministrul.

El a explicat că deducerile vizează ca cei care au venituri salariale mici să plătească mai puţin, adică scăderea impozitării muncii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Discutăm ca principiu, nu o să vă dau nici cifre, nici niveluri, pentru că aşteptăm să se desprindă decizia din coaliţie”, a mai spus ministrul Câciu, precizând că partea de dezbatere publică reală pe decizii şi această predictibilitate este cu şase luni înainte de schimbări.

Adrian Câciu a mai precizat că Ministerul de Finanțe a venit cu absolut toate simulările necesare, astfel încât să se ia o decizie. ”Alte detalii nu vă dau. Am văzut pe surse o serie de aspecte. Dacă vreţi să aveţi răbdare, speculaţiile se fac prea devreme. Deci, întâi trebuie să se ia o decizie în Coaliţie, să fie comunicat ca principii, ce ajustăm la Codul fiscal, după care totul se prezintă”, a spus ministrul.

Întrebat despre taxa de solidaritate, ministrul de Finanţe a afirmat că „nu crede că a fost vorba de o taxă de solidaritate, ci de o anumită contribuţie pentru ceea ce înseamnă sistemul de educaţie, sistemul de sănătate”.

„Toţi ştim că avem nevoie de investiţii masive în aceste domenii şi dezbaterea în cadrul coaliţiei urmează să se finalizeze, v-am spus, sper ca săptămâna aceasta”, a afirmat el. Despre banii pentru aplicarea acestor măsuri, ministrul de Finanţe a afirmat că ”această ajustare are loc pe două paliere”. ”Ca să închidem această dezbatere sau o redeschidem când Coaliţia va anunţa. Unu, înseamnă consolidare fiscală prin ajustarea unor facilităţi sau ajustare, astfel încât sarcina fiscală să fie aşezată echitabil, doi – digitalizare masivă şi un efort din partea instituţiilor statului să-şi rezolve problemele de colectare, probleme recurente de 30 de ani”, a explicat ministrul.

Despre valoarea acestui pachet, Adrian Câciu a afiemat că va aduce la bugetul de stat între 1,2 şi 1,5 puncte procentuale din PIB, el precizând că Guvernul trebuie să pună accent pe debirocratizare, pe simplificare şi digitalizarea instituţiilor. „Problema cea mai mare este la colectare”, a mai afirmat Adrian Câciu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: