Casa Verde Fotovoltaice: Peste 39.000 de dosare au obţinut finanţare. Au fost aprobate 89% dintre cereri

panouri solare, fotovoltaice Sursa foto: Pixabay

Peste 39.000 de dosare au obţinut finanţare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice fiind aprobate aproape 89% dintre cererile depuse, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, scrie Agerpres.

„Aproape 89% dintre cererile depuse pentru instalarea sistemelor fotovoltaice au fost aprobate. În total, 39.309 de dosare au obţinut finanţare după ce toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate de către AFM”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3kW.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Finalizarea analizei dosarelor este un rezultat important având în vedere că AFM a s-a confruntat cu provocări majore în acest an, un număr mare de cereri de finanţare şi multe programe derulate în paralel. Însă nu ne oprim aici! În 2023 instituţia va trece prin schimbări majore. Va descentraliza anumite programe, printre care şi programul Casa Verde Fotovoltaice, şi va creşte capacitatea administrativă. Am creat premisele transformării AFM într-o instituţie modernă şi eficientă”, a arătat Barna Tanczos.

Noua sesiune pentru anul 2022 a programului „Casa Verde Fotovolatice” a fost inițial anunțată în luna iunie a acestui an, însă programul s-a amânat, iar AFM ne-a transmis în solicitările trecute că programul va începe în a doua jumătate a anului. Ulterior, instituția nu a mai comunicat pe tema lansării unei noi sesiuni de finanțare.

Am trimis în nenumărate rânduri solicitări de presă despre o posibilă dată a lansării programului pentru anul acesta, însă răspunsul a fost mereu același: nu există încă o dată anume a lansării programului, iar noua sesiune va fi lansată după ce se ghidul va publica spre consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului.

„După publicarea acestuia pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, se vor putea transmite propuneri și observații în perioada de consultare publică. Ulterior parcurgerii acestor etape și aprobării proiectului de Ordin de ministru, va putea fi lansată o nouă sesiune de finanțare în cadrul programului”, potrivit răspunsului AFM.

Prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) acordă facilităţi de finanţare de panouri solare în limita sumei de 20.000 lei şi respectiv de 25.000 de lei în cazul locuinţelor izolate.

Cheltuielile care pot fi acoperite cu aceşti bani sunt: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric); cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice); TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Suma reprezintă 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului. De exemplu, în situaţia unei investiţii cu valoarea totală de 22.230 lei, finanţarea acordată este de 20.000 lei, iar contribuţia proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Programe pt ackizitia pompelor de căldură vor fi in 2023.??????? Întrebare. Pt. Domnul ministru al mediului.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.